• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul va reduce acciza la carburanți; motorina va avea prioritate

    Oana Timar – Agrointeligența

    Guvernul pregătește reducerea accizei la carburanți, cu accent pe motorină, a anunțat premierul Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, măsura urmează să fie adoptată în zilele următoare și are ca obiectiv temperarea prețurilor la pompă.

    Șeful Executivului a explicat, luni seară, la Digi24, că autoritățile au analizat variantele de intervenție asupra taxelor aplicate carburanților, respectiv TVA și acciza. Guvernul a ales însă reducerea accizei, pentru a evita riscul unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene în cazul unei intervenții asupra TVA.

    Premierul Ilie Bolojan (foto: euronews.ro)

    „Vom reduce în perioada următoare valoarea accizei din prețul combustibilului, astfel încât cumpărătorii să poată achiziționa carburanți mai ieftini. În primul rând ne vom concentra pe motorină”, a declarat Ilie Bolojan.

    Premierul a motivat alegerea prin faptul că cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la motorină, iar acest tip de carburant reprezintă peste 70% din consumul din România. În opinia sa, o intervenție pe această componentă ar produce efecte pentru aproximativ două treimi dintre șoferii români.

    Bolojan a precizat că Executivul lucrează în prezent la una sau două variante de aplicare a măsurii, care vor fi prezentate în perioada imediat următoare. El a subliniat că intervenția trebuie să producă un impact vizibil în piață, dar să rămână în același timp sustenabilă pentru bugetul de stat.

    Veniturile suplimentare din TVA, direcționate către transportatori și fermieri

    În acest context, premierul a arătat că veniturile suplimentare încasate de stat din TVA, ca urmare a creșterii prețurilor, au fost deja direcționate către scheme de sprijin pentru transportatori și agricultori. Din acest motiv, orice nouă reducere de taxe trebuie atent calibrată și acoperită din resurse bugetare.

    Șeful Guvernului a mai spus că nivelul exact al reducerii urmează să fie anunțat în zilele următoare, iar la finanțarea măsurii vor contribui și companiile din sectorul carburanților.

    Potrivit lui Bolojan, actorii din piață se află în situații diferite: unele companii extrag, rafinează și distribuie petrol în România, altele doar rafinează sau importă produse finite, iar altele cumpără și revând carburant. În cazul companiilor care obțin profituri excepționale în actualul context de criză, premierul susține că acestea ar trebui să contribuie semnificativ la un fond de solidaritate, din care să fie finanțată ieftinirea carburanților.

    Ministerul Finanțelor lucrează în prezent la detaliile tehnice și financiare, după consultarea tuturor părților implicate, astfel încât măsura să poată fi adoptată până la finalul acestei săptămâni și să intre în vigoare de săptămâna viitoare.

    Ilie Bolojan a respins, totodată, scenariul apariției unei penurii de carburanți. El a explicat că este vorba despre o intervenție excepțională și temporară, care nu afectează companiile ce operează doar parțial în lanțul de aprovizionare și care nu beneficiază de profituri extraordinare generate de actualul context internațional.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha APIA – plată urgentă pentru ANT la hectar și animale. Scenariu pentru ministrul Barbu