O familie din județul Brașov a dus afacerea cu melci la nivelul următor și exportă inclusiv în Franța

O familie din judeţul Braşov a investit într-o afacere de nișă care s-a dovedit a fi un succes la export, inclusiv în Franța. Deși afacerea cu melci este mult mai ”gustată” de străini, marea ambiție a antreprenorilor brașoveni este să convingă românii, de calitatea și beneficiile consumului cărnii de melc.
Povestea afacerii de familie din comuna Crizbav, județul Brașov a început acum 20 de ani când membrii familiei au început investiția prin construirea unei ferme de creștere a melcilor. Astăzi, la două decenii distanță, aceștia au o fabrică de procesare, fac export dar cea mai mare ambiție a antreprenorilor este să cucerească și piața locală.
Citiți și: Ferma de melci, o afacere profitabilă. Un fermier moldovean vinde tone în Europa

Afacerea cu melci, de la o simplă hală de producție la o fabrică în toată regula
Hala destinată prelucrării melcilor a fost construită de familie, acum 20 de ani iar între timp aceasta a devenit o adevărată fabrică, cu un flux tehnologic complex și specific prin activitatea de funcționare. Acum din fabrică pleacă produse din carne de melc, la export în țări precum Franța și Italia dar și pe piața locală unde vânzările funcționează în prezent printr-un magazin online.
”Povestea noastră a început acum 20 de ani când părinții mei și ai fratelui meu au înființat prima hală cu fonduri europene. Între timp noi ne-am adaptat la cerințele pieței, am investit, ne-am dezvoltat și ne-am implicat cu multă seriozitate și devotament. Este o afacere de nișă și pot spune că nu oricine o poate face. Când au început părinții noștri nu aveau prea multe informații dar s-au documentat, au studiat, au experimentat începând din grădina casei, pe câteva sute de metri pătrați. Prin înființarea fermei proprie, am încercat să-i creștem în sistem de creștere ecologică. Deci experiența am căpătat-o în ani cu multă muncă, pierderi și îndârjire”, a spus pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, Rusandra Illyes–manager.
Aceasta a completat că la începutul perioadei de creșterea a melcilor, a existat o cooperativă agricolă, în comuna Teliu, județul Brașov, care a promovat conceptul de a crește melci printr-o anumită metodă, metoda care s-a dovedit a fii imposibilă de gestionat datorită melcilor Helix Pomatia din zona noastră, care nu suportă captivitate. A trebuit să treacă o perioadă bună să ne dăm seama de acest aspect. Pentru a putea înființa o fermă de creștere a melcilor îți trebuie un sistem controlat închis, foarte bine pus la punct, din punct de vedere al temperaturii, al pH-ului, al hranei. Sunt foarte multe aspecte și este foarte greu să-i crești pe fermă, a povestit antreprenoarea.
Citiți și: Idei de afaceri în agricultură: 20 de culturi profitabile care se pot înființa primăvara
Melcii procesați la Crizbav sunt colectați de culegători
Melcii care în prezent se prelucrează în fabrica din Crizbav sunt colectați din fauna spontană. ”Melcii sunt de origine 100% românești, ei provin din centrele de achiziție de unde culegătorii colectează din diferite zone, care sunt autorizate, aprobate și avizate de Academia Română, cât și de Agențiile de Protecție a Mediului, în baza unor avize speciale de colectare. Acestea respectă un regulament special în care se menționează specia de melci, dimensiunea lor, perioada de recoltare. Activitatea este ghidată de standarde înalte de calitate, de trasabilitate, control microbiologic, metale grele, radioactivitate. Produsul finit se livrează conform cerințelor legislației în vigoare în ceea ce privește Siguranța Produsului Alimentar, a mai dezvăluit antreprenoarea.
Procesăm anual aproximativ 300–400 de tone de melci vii, selectați în funcție de comenzile fiecărui sezon. La nivel național, această cantitate crește semnificativ, în țară activând încă 4 fabrici cu acest profil de activitate. Piața de desfacere este reprezentată de țări precum: Franța, Italia, Spania.
Magazin online de carne de melc
Dacă străinii sunt cuceriți de carnea de melc, românii încă sunt mai greu de convins să devină fideli acestei delicatese. ”Noi am lansat acest magazin online în România, Natural Helix pentru a putea promova produsul și pe piața românească, pentru că semenii noștri nu cunosc, în primul rând, beneficiile consumului acestei cărni, faptul că ea se găsește în mod natural în țara noastră. Este o resursă locală, care ar trebui redescoperită, pentru că o avem și este foarte benefică.
Carnea de melc conține 9 din cei 10 aminoacizi esențiali organismului, foarte multe minerale și vitamine, colagen, omega 3, contribuie la îmbunătățirea sistemului imunitar, la reglarea tensiunii arteriale, fiind o carne cu conținut scăzut de grăsimi. Sunt foarte multe studii și articole ce fac referire la aceste aspecte. Antreprenoarea subliniază că unul dintre principalele obiective este schimbarea percepției consumatorilor și încurajarea acestora să încerce carnea de melc.
„În România, acest obicei alimentar nu este încă foarte răspândit, iar mulți oameni asociază melcul cu o imagine mai puțin plăcută. Tocmai de aceea ne dorim să le oferim curajul de a descoperi un produs surprinzător de gustos și valoros din punct de vedere nutrițional”, a declarat aceasta.
Fabrica din Brașov este o unitate modernă, dotată cu sisteme proprii de energie obținută prin panouri fotovoltaice și surse proprii de apă, iar deținătorii au planuri ambițioase de dezvoltare. Antreprenoarea subliniază că direcția principală este adaptarea la noile cerințe și integrarea principiilor economiei circulare. Aceasta derulează activități de cercetare axate pe valorificarea deșeurilor generate în industrie, iar recent a obținut finanțare pentru un proiect care vizează transformarea acestora în biofertilizatori. În paralel, sunt în curs de dezvoltare și alte inițiative dedicate obținerii de produse cosmetice și farmaceutice.
Obiectivul principal al companiei este creșterea consumului de melci pe piața locală și schimbarea percepției românilor asupra acestui produs. „Ne dorim ca melcii să devină o alegere tot mai frecventă în alimentația românilor, iar atunci când aud de acest produs, Melci de Burgundia, să îl asocieze direct cu Natural Helix și cu ideea de delicatese de calitate”, un produs gourmet produs din inimă pentru stare de bine și echilibru, au concluzionat fondatorii.









