• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bulgaria: Primul import de floarea-soarelui din Argentina – depistat cu conținut periculos de pesticide și nu va fi procesat în ulei

    Oana Timar – Agrointeligența

    Primele cantități de floarea-soarelui care au ajuns din Argentina în Bulgaria au fost depistate ca fiind neconforme pentru a fi procesate pentru producția de ulei. Analizele de laborator au indicat un nivel ridicat, peste limita legală admisă, a unor pesticide periculoase, astfel că toate cantitățile recepționate au fost direcționate, sub pază, către depozite și ar urma să fie utilizate exclusiv pentru producția de biodisel.

    Pe data de 25 februarie, în Bulgaria au ajuns primele cantități de semințe de floarea-soarelui importate din Argentina. Acestea au fost supuse analizelor de laborator care au evidențiat niveluri excesive pentru două pesticide periculoase – malation și deltametrină. Chiar și având în considerare marja de eroare a probelor analizate, valorile depistate rămân peste nivelurile maxime admise (LMR) conform Regulamentului (CE) nr. 396/2005 – de aproximativ trei ori mai mult decât pragul pentru malation și de aproximativ cinci ori mai mult pentru deltametrină. Astfel, proba din floarea-soarelui de proveniență Mercosur a fost declarată neconformă în ceea ce privește reziduurile de pesticide.

    În legătură cu informațiile făcute publice privind depășirile constatate ale nivelurilor maxime admise (LMR) de reziduuri de pesticide la floarea-soarelui originară din Argentina, Agenția Bulgară pentru Siguranța Alimentară (BFSA) a informat că acest caz se află într-o fază activă de control. În prezent, floarea-soarelui este descărcată și direcționată către silozuri sub pază, cu un control sporit. Echipele BFSA monitorizează întregul proces conform procedurilor stabilite, inclusiv mișcarea vehiculelor utilizate pentru transportul acesteia, pentru a se asigura că cantitățile sunt direcționate exclusiv către prelucrarea în biodiesel. De altfel, importatorul a furnizat o declarație scrisă prin care atestă că floarea-soarelui nu va fi utilizată în industria alimentară.

    Lot de floarea-soarelui din Argentina (foto: X)

    O navă cu floarea-soarelui din Argentina a ajuns și în România

    Pe lângă prima navă care a sosit deja, o a doua este așteptată din Argentina în zilele următoare, iar alte patru nave cu floarea-soarelui sunt deja în drum spre Bulgaria. Două nave suplimentare sunt în curs de încărcare, iar alte trei urmează să înceapă încărcarea. Astfel, numărul total de nave cu destinația Bulgaria ajunge la 11, ceea ce înseamnă aproximativ 440.000 de tone de floarea-soarelui, potrivit Agroportal.bg. Rămâne de văzut dacă următoarele cantități deja încărcate vor prezenta rezultate similare la controlul de laborator și dacă își vor păstra toate destinația în Bulgaria, sau dacă unele dintre ele vor fi redirecționate către alte țări.

    Contextul regional este, de asemenea, orientativ – o navă cu floarea-soarelui din Argentina a ajuns deja în România, iar în acest moment nu există informații oficiale despre rezultatele analizelor. Alte două nave se află în drum spre porturile românești.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha APIA – plată urgentă pentru ANT la hectar și animale. Scenariu pentru ministrul Barbu