• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Regulament nou privind comercializarea cărnii de pasăre în UE. Standarde de ambalare și etichetare

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Reguli noi privind comercializarea cărnii de pasăre în UE. Comisia Europeană a publicat astăzi, marți – 17 februarie, în Jurnalul European, un noi regulament ce conține prevederi privind comercializarea cărnii de pasăre pe teritoriul UE. În cadrul acestuia, sunt stabilite standarde în ceea ce privește ambalarea, etichetarea, precum și stabilirea unor praguri de temperatură sau conținut de apă etc. Scopul acestor norme este uniformizarea practicilor de comercializare în cadrul spațiului european în vederea atingerii anumitor standarde și a asigurării protecției consumatorilor.

    ”Pentru a permite buna funcționare a pieței cărnii de pasăre, standardele de comercializare a cărnii de pasăre trebuie să includă criteriile de clasificare, cerințele de prezentare, marcare și ambalare, tipul de creștere și metoda de producție, conservarea și manipularea, utilizarea mențiunilor rezervate facultative, nivelurile de toleranță și condițiile de import”, se arată în actul normativ al UE.

    Carne de pasăre la standarde UE (foto: shutterstock.com)

    Regulament nou privind comercializarea cărnii de pasăre în UE

    În Regulamentul Delegat (UE) 2026/343 al Comisiei din 6 octombrie 2025 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele de comercializare aplicabile cărnii de pasăre și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 543/2008 al Comisiei s-au stabilit noi reguli de introducere pe piață a cărnii de pasăre.

    În cadrul acestora se vorbește, de pildă, despre stabilirea unor termeni precum „carcasă”, „bucăți” și „comercializare”. De exemplu, Carcasele de păsări de curte trebuie să fie prezentate spre vânzare în unul dintre următoarele moduri:parțial eviscerate („effilé”, „roped”), cu organe interne sau fără organe interne. Pe ambalaj se poate adăuga termenul „eviscerat”.

    Citește și: Raport: Giganții fast-food din România profită de suferința puilor, dar nu fac niciun progres în creșterea bunăstării animalelor

    Totodată, s-a pus accentul și pe stabilirea unui prag de temperatură minimă pentru conservarea produselor din carne de pasăre refrigerate, precum și a unor toleranțe în ceea ce privește această temperatură minimă. Temperatura cărnii de pasăre congelate trebuie să fie stabilă și menținută, în toate punctele produsului, la – 12 °C sau mai puțin, cu mici fluctuații ascendente de cel mult 3 °C. Aceste toleranțe la temperatura produsului sunt permise în conformitate cu bunele practici de depozitare și distribuție în timpul distribuției locale și în dulapurile frigorifice de vânzare cu amănuntul.

    În interesul protecției consumatorilor, statele membre trebuie să efectueze o supraveghere permanentă a compatibilității produselor din carne de pasăre vândute pe teritoriul lor cu dreptul Uniunii, inclusiv cu standardele de comercializare și cu orice măsuri naționale adoptate în temeiul dispozițiilor respective. Întreprinderile care utilizează termeni care se referă la anumite tipuri de creștere trebuie să fie inspectate și să păstreze evidențe detaliate în acest scop.

    Citește și: Fermă gigant de găini ouătoare. Investiție de peste 80 milioane de euro pentru sectorul ouălor

    Autoritățile competente ale statelor membre în cauză trebuie să fie în măsură să delege responsabilitatea acestei inspecții, având în vedere specificitatea sa, unor organisme independente calificate și autorizate în mod corespunzător, fără a aduce atingere supervizării și măsurilor de precauție adecvate. În acest scop, trebuie stabilite norme.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha APIA – plată urgentă pentru ANT la hectar și animale. Scenariu pentru ministrul Barbu