• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele fonduri europene pe care fermierii le pot accesa în 2026

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Primele fonduri europene pe care fermierii pe pot accesa în 2026: 151 milioane de euro pentru investiții în sectorul legume și cartofi. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat astăzi, marți – 30 decembrie, că prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, finanțată din Planul Strategic PAC 2023–2027. Bugetul total alocat este de 151.383.529 euro.

    MADR a anunțat astăzi, marți – 30 decembrie lansarea intervenției DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi. Perioada de depunere a cererilor de finanțare este 19 ianuarie 2026, ora 9:00 – 20 martie 2026, ora 16:00 și cererile se depun exclusiv pe site-ul AFIR. Beneficiarii măsurii sunt fermieri, cu excepția persoanelor fizice, cooperative agricole și societățile cooperative care reprezintă interesele membrilor fermieri și grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.

    Citiți și: Cultivatorii de cartofi sunt disperați: ”Suntem invadați de cartofi de import care intră în țară la preț de dumping. Îi verifică cineva?”

    151 milioane de euro pentru investiții în sectorul legume și cartofi

    Buget de 151.383.529 euro

    Conform MADR, bugetul total alocat este de 151.383.529 euro, distribuit astfel:

    Alocarea disponibilă aferentă etapei de depunere lunare I reprezintă 100 % din alocarea componentei, dacă sesiunea de depunere s-a închis în prima etapă lunară, și respectiv 50% din alocarea componentei dacă sesiunea de depunere s-a închis în a II a etapă lunară. Alocarea disponibilă aferentă etapei de depunere lunare II reprezintă 50 % din alocarea componentei, la care se adaugă alocarea neconsumată de la etapa lunară I, dacă sesiunea de depunere parcurge cele două etape.

    Valoarea maximă a sprijinului nerambursabil este:

    Citiți și: Fermierii preferă să dea cartofii vacilor decât să îi vândă la preț de dumping

    Ce proiecte pot fi finanțate cu banii de la AFIR

    Intensitatea finanțării nerambursabile este de până la 65% din valoarea eligibilă a proiectului.

    Prin intervenția pot fi finanțate:

    Praguri de calitate pentru selecția proiectelor:

    Etapa 19 ianuarie – 18 februarie 2026:
    -68 puncte pentru ferme individuale și forme asociative
    -50 puncte pentru componenta „cartof”

    Etapa 19 februarie – 20 martie 2026:
    – pragurile scad până la 40 puncte pentru fermele individuale și formele asociative
    – respectiv 30 puncte pentru componenta „cartof”.

    Condițiile pentru accesarea intervenției sunt:

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă pune la dispoziției Ghidul complet al măsurii AICI.


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare

    Ultimele știri

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha APIA – plată urgentă pentru ANT la hectar și animale. Scenariu pentru ministrul Barbu