Fertilizarea rapiței iarna. Merită să aplicăm potasiul încă din decembrie?
Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența
Încă de la început putem răspunde la întrebarea din titlu: în majoritatea cazurilor, mai ales când vorbim despre rapiță, merită din plin să aplicăm potasiul în decembrie sau ianuarie. În acest sens nu există reguli atât de stricte ca în cazul aplicării azotului. Totuși, fertilizarea în această perioadă ridică adesea îndoieli legate de o posibilă levigare a elementelor nutritive. Sunt aceste temeri justificate?
În ceea ce privește levigarea potențială, apare frecvent afirmația că e mai bine să aplici potasiul din timp decât să aștepți, de exemplu, până la sfârșitul lui februarie. De ce? Pentru că, într-o perioadă mai târzie, riscul unui deficit de apă în sol este mai mare decât riscul de spălare (levigare) a elementului aplicat mai devreme, explică specialiștii consultațu de jurnaliștii publicației Farmer.pl.
Trebuie menționat aici că deplasarea potasiului în sol este relativ lentă. Se arată că mobilitatea potasiului în sol este de câteva ori mai mică decât a azotului (uneori se spune chiar că dinamica deplasării acestui element în profilul solului este de zece ori mai redusă). Să ne imaginăm acum un scenariu în care aplicăm potasiul simultan cu azotul. Este evident că azotul se va deplasa mai rapid, iar potasiul va deveni disponibil pentru plante abia atunci când vegetația este deja în plină intensitate. În același timp, lipsa disponibilității potasiului la pornirea vegetației influențează negativ absorbția azotului. Ajungem astfel într-o situație în care, atât în cazul potasiului, cât și al azotului, putem vorbi despre o scădere a eficienței fertilizării.
Cu cât timp înainte trebuie aplicat potasiul?
Prin urmare, aplicarea mai timpurie, „în avans”, a acestui element este, în esență, necesară. Dar despre ce avans vorbim? Minim, teoretic, ar fi două săptămâni înainte de aplicarea azotului. Însă aceasta e teoria, pentru că presupune că avem un sol bine umezit, care să permită deplasarea elementului în profilul solului. Iar aici lucrurile pot sta diferit.
Ne amintim, de pildă, sezonul trecut, mai exact luna februarie din acest an. Într-o parte a țării, la mijlocul lui februarie au fost precipitații multe, care, după topire, au permis deplasarea elementului. În schimb, în unele regiuni suma precipitațiilor din februarie nu a depășit 10 mm/mp. În aceste condiții, aplicarea potasiului atunci ar fi avut o eficiență foarte mică. În plus, absorbția azotului în martie a fost limitată — în principal din cauza cantității reduse de apă din sol.
În același timp, pe parcelele unde s-a așteptat cu potasiul până în primăvară, situația a fost și mai dificilă: s-au înregistrat deficite ale ambelor elemente, iar absorbția azotului a fost vizibil mai slabă din cauza deficitului de potasiu.
Să nu uităm că, până la începutul înfloririi, rapița ar trebui să absoarbă aproape întreaga cantitate necesară din acest element — în cazul plantelor bine hrănite vorbim despre aproximativ 90% din potasiu. Și aici revenim la sezonul 2024/2025: în practică, nicio rapiță fertilizată cu potasiu în februarie (cu atât mai mult în martie) nu avea cea mai mică șansă să atingă o astfel de absorbție până la momentul începerii înfloririi.
Este greu de spus cu cât timp înainte trebuie, în realitate, aplicat acest element, deoarece esențială este suma precipitațiilor și nivelul de apă disponibil în sol. Totuși, în cazul rapiței, aplicarea mai timpurie, încă în perioada de iarnă, crește întotdeauna șansele ca elementul să fie absorbit „la timp” și, implicit, să fie disponibil corespunzător în momentul pornirii vegetației. Să observăm că o situație similară apare și în fertilizarea cu azot: mutarea parțială a aplicării azotului spre perioada târzie de toamnă aduce, de regulă, rezultate mai mult decât satisfăcătoare.
Este reală levigarea în afara zonei rădăcinilor?
Revenind la tema levigării menționată la început: aceasta este, de obicei, principala temere. După cum se dovedește însă — deși nu se poate spune că aceste îngrijorări sunt complet nefondate — riscul este mic. În cazul rapiței ar trebui să cadă, într-un interval relativ scurt, în funcție de tipul de sol, între 200 și 300 mm de apă/mp. Să reținem însă că vorbim despre rapiță, care are un sistem radicular dezvoltat în profunzime.
În cazul cerealelor, mai ales pe soluri mai ușoare, riscul de levigare dincolo de zona rădăcinilor este mai mare. Totuși, în practică nu vorbim nici aici despre un risc foarte ridicat. În plus, cerealele pornesc primăvara ceva mai târziu, ceea ce ne oferă un anumit confort în privința momentului aplicării.
