• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA 2025. Primii fermieri care vor intra pe lista de plată

    Roxana Dobre -

    Primii fermieri care se vor afla pe lista de plată în avans pentru campania 2025. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat oficial la solicitarea Agrointeligența-AGROINTEL.RO ce se întâmplă acum cu cererile pentru subvenții și când se pregătesc primele liste pentru plățile în avans care vor demara la data de 16 octombrie.

    APIA a informat marți, 23 septembrie, la solicitarea Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în prezent cererile depuse de fermieri pentru schemele de plată din campania 2025 urmează să fie introduse în ”lista albă a plăților – whitelist” după ce vor fi efectuate toate verificările. Plata avansului va începe oficial începând cu data de 16 octombrie.

    Citiți și: Fermierii care scapă de tăierea subvenției la hectar. Ovidiu Săvâșcă, APIA Mureș: ”Rămân la nivel de atenționare”

    Ce se întâmplă acum la APIA cu cererile pentru subvenții

    APIA a precizat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în prezent cererile fermierilor se află încă în stadiul de verificări iar în perioada următoare se vor face și primele liste de plată care vor intra în campania de avans.

    ”În ceea ce privește white-list-urile pentru plata avansurilor, precizăm că acestea vor fi populate după finalizarea tuturor verificărilor și stabilirea eligibilității cererilor de plată”, a transmis APIA.

    Citiți și: Șef APIA: Controalele pentru subvenții se vor încheia la 10 octombrie

    Ce sume își propune APIA să plătească la avans

    Agenția de plăți a mai precizat și ce sume urmează să plătească în campania de avans, începând cu data de 16 octombrie.

    ”O constantă a ultimului deceniu a fost ca în campaniile de plăți în avans, prin mobilizarea și profesionalismul personalului, APIA să autorizeze la plată avansuri record pentru fermierii eligibili, reconfirmând anual tendința ascendentă a absorbției fondurilor europene. Astfel, ca în fiecare an, obiectivul instituțional al agenției raportat la campania 2025 de plăți în avans este acela ca, în intervalul 16 octombrie – 30 noiembrie, volumul plăților autorizate către fermieri să depășească 1 miliard de euro”, a mai precizat agenția pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    În ceea ce privește numărul de fermieri care vor intra la plată, agenția a anunțat că va depune toate eforturile pentru ca toți beneficiarii de subvenții care au depus cerere de plată în campania 2025 să încaseze banii.

    ”În campania 2025 a fost depus un număr de 708.012 cereri de plată. În acest sens, APIA depune toate eforturile pentru ca toți fermierii care au depus cerere de plată în campania 2025, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și pentru care au fost finalizate controalele necesare, să primească plata în avans în intervalul prevăzut de legislația în vigoare, respectiv 16 octombrie – 30 noiembrie”, a mai informat APIA la solicitarea Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Reamintim că plata în avans va demara la 16 octombrie și va continua până la 30 noiembrie urmând ca din 1 decembrie să înceapă și plățile regulare.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Regulă nouă la nivel european pentru pășunile transformate în teren arabil Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate