• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană ne mai taie niște fonduri. Ministrul Barbu, ferm la Bruxelles: Nu putem fi de acord!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a transmis Comisiei Europene că agricultura nu se face cu jaloane, ci cu finanțare. În discursul său din marja reuniunii Consiliului AgriFish, de la Bruxelles, ministrul de resort a reiterant că România respinge propunerea Comisiei Europene cu privire la următorul plan financiar.

    În cadrul discuțiilor purtate, la Bruxelles, în marja reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit, care are loc în perioada 22-23 septembrie, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a transmis oficialităților europene mesajul fermierilor și procesatorilor români. Astfel, a fost exoprimat clar că politica în domeniul pescuitului trebuie să rămână separată de Politica Agricolă Comună (PAC).

    Citiți și: Noile subvenții – astăzi, la Bruxelles! Ministrul Florin Barbu participă la discuțiile oficiale

    România nu susține propunerea CE de a integra Politica Comună în domeniul Pescuitului, în cadrul Fondului Comun

    România respinge propunerea CE cu privire la următorul plan financiar multianual

    Într-un mesaj transmis pe contul său oficial de Facebook, ministrul Barbu a transmis că securitatea alimentară se asigură cu produse de calitate.

    ”Agricultura nu se face cu jaloane, ci cu finanțare, iar securitatea alimentară nu se asigură cu ținte, ci cu produse de calitate.

    Am transmis, din nou, în cadrul Consiliului AgriFish că România respinge propunerea Comisiei Europene cu privire la următorul plan financiar multianual.

    Mesajul fermierilor și procesatorilor români este clar: politica agricolă comună și politica în domeniul pescuitului trebuie să beneficieze ca și până acum de alocări financiare adecvate și să rămână separate de celelalte fonduri europene!”, a scris Florin Barbu pe Facebook.

    Citiți și: Noua PAC – subvenții APIA la hectar între 130 și 240 de euro

    Ministrul Brabu: ”Reiterăm necesitatea unei abordări separate a Politicii Comune de Pescuit, ca și pentru Politica Agricolă Comună”

    Textul a fost însoțit de un scurt video cu intervenția sa din cadrul Consiliului AgriFish, de la Bruxelles, în care a reiterat necesitatea abordării separate a Politicii Comune de Pescuit și Politicii Agricole Comune.

    ”Domnule comisar, nu cred că securitatea alimentară a Uniunii Europene are treabă cu jaloane și ținte puse în Fondul Comun. Propunerea Comisiei de a integra Politica Comună în domeniul Pescuitului, în cadrul Fondului Comun va genera dificultăți în implementare, pe de o parte în procesare, dar și în dezvoltarea de ferme în piscicultură și acvacultură. României i-a fost alocată o sumă de 61 de milioane de euro, față de 162 de milioane de euro alocate în cadrul financiar actual, deci o reducere substanțială, cu care noi nu putem fi de acord. Reiterăm în acest sens necesitatea unei abordări separate a Politicii Comune de Pescuit, ca și pentru Politica Agricolă Comună”, a spus ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în perioada 22-23 septembrie 2025, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu participă la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, ce se desfășoară la Bruxelles, alături de Daniela Rebega, director general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR. Agenda evenimentului include teme de interes major pentru pentru viitorul agriculturii și al pescuitului european, cu impact asupra fermierilor și producătorilor români.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro

    Ultimele știri

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha APIA – plată urgentă pentru ANT la hectar și animale. Scenariu pentru ministrul Barbu