• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Este oficial: Avansul APIA – mai mare în acest an. Sumele care intră în conturile fermierilor la toamnă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Comisia Europeană (CE) permite acordarea unor avansuri mai mari către fermierii europeni în cadrul politicii agricole comune a UE. Astfel, fermierii pot primi până la 70% din plățile directe față de 50% cât este procentul inițial și până la 85%, în loc de 75%, cât este obișnuit.

    Comisia Europeană a anunțat printr-un comunicat că ia măsuri pentru a permite statelor membre ale UE să plătească avansuri mai mari din fondurile Politicii Agricole Comune (PAC) fermierilor, contribuind astfel la abordarea problemelor de lichiditate cu care se confruntă în prezent mulți dintre aceștia. Dacă statele membre vor face uz de această autorizație, fermierii vor putea primi în avans până la 70% din plățile lor directe începând cu 16 octombrie, față de 50% în prezent. În mod similar, avansurile pentru intervențiile bazate pe suprafețe și pe animale în cadrul dezvoltării rurale pot fi majorate cu până la 85%, în loc de 75%, cât este obișnuit.

    Citiți și: Lista băncilor care acordă crescătorilor de animale subvențiile APIA în avans, cu garanție de la stat

    Plăți mai mari în avans pentru fermieri

    Conform informării făcute de CE, și în acest an li se permite statelor membre să achite plăți în avans mai mari. Este vorba despre un procent de 70% din plățile directe achitate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 85 % din măsurile compensatorii plătite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

    ”Fermierii din UE continuă să se confrunte cu probleme de lichiditate apărute din cauza unei combinații excepționale de evenimente adverse, în special din cauza fenomenelor meteorologice extreme care au avut un impact asupra randamentelor în ultimii ani, precum și a incertitudinii create de tensiunile comerciale. Pentru a răspunde acestor provocări și în conformitate cu unul dintre obiectivele fundamentale ale PAC de a oferi o plasă de siguranță economică pentru fermierii din UE, marea majoritate a statelor membre au solicitat această autorizație”, a argumentat Comisia.

    Aceeași sursă precizează că a luat măsuri rapide pentru a oferi acest sprijin atât de necesar fermierilor din UE, asigurând în același timp securitatea juridică pentru statele membre.

    Citiți și: Cultura care a dat peste cap calculele pentru subvențiile APIA

    Plata avansului ar urma să înceapă de la 16 octombrie

    Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie perioadă în care APIA va acorda plăți pentru intervențiile gestionate din Planului strategic PAC 2023-2027 la nivelul procentelor de 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiile din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul intervențiilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

    Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se vor face în lei, la cursul de schimb valutar care urmează să fie stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2025 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2024 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2024/1.


    Te-ar mai putea interesa

    Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe