• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Măsura care a ieftinit mâncarea grecilor fără nici o reducere de taxe. Se poate face și la noi!

    agrointeligenta.ro

    Într-o piață liberă, consumatorul este liber să cumpere de unde dorește, să decidă cât este dispus să cheltuiască și, de cele mai multe ori, se preferă prețul cel mai mic. Plecând de la această premisă, autoritățile din Grecia au elaborat un sistem online de centralizare a prețurilor, iar la un an de la implementarea lui, prețurile au scăzut, în medie, cu 7% fără vreo măsură de relaxare fiscală.

    Monitorul de prețuri ar urma să fie implementat și în România, a declarat Gyerkó László, Consilier de Concurență în plenul Consiliului Concurenței. Mai mult, prezent la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, oficialul a arătat că modelul grecesc va fi baza de la care se pleca la noi, mai ales că rezultatele obținute de eleni sunt extrem de încurajatoare.

    ”Exemplul care a dus la scăderea prețurilor la nivel național cu 7% după implementarea acestui monitor al prețurilor este Grecia. După un an și ceva, prețurile din acest coș zilnic au scăzut cu 7%, fără alte măsuri fiscale, cum ar fi reducerea de TVA”, a declarat reprezentantul Consiliului Concurenței. subliniind că monitorul de prețuri nu doar că va reduce și mai mult prețurile, dar va institui și un control public în piață.

    Discuții cu toți jucătorii din piață

    În prezent, proiectul unui monitor de prețuri pentru România a fost făcut cunoscut în rândul actorilor din piața agroalimentară și este susținut și de către Guvernul României. ”Acum cîteva luni am lansat ideea înființării unui monitor al prețurilor care să aibă lista produselor cuprinse în coșul zilnic și care au o relevanță în consum. Avem discuții cu retailerii, cu asociațiile, avem și sprijinul ANPC cu care dorim să face proiectul, avem sprijinul Guvernului. Încă nu avem, însă, OK-ul tuturor participanților”, a spus consilierul de concurență.

    Asociația Marilor Rețele Comerciale nu au fost de acord

    Întrebat cine se opune, totuși, ca acest monitor de prețuri să devină realitate, Gyerkó László a spus: ”Asociația Marilor Rețele Comerciale din România nu este de acord cu acest monitor de preț. Am avut întâlniri, conferințe bilaterale și încă nu avem acordul dânșilor”. De altfel, fără un acord cu retailerii, centralizarea prețurilor este lipsită de reprezentativitate.

    În ciuda prezentului blocaj, cei de la Consiliul Concurenței sunt optimiști și speră să lanseze monitorul până la finele acestui an. Practic, cu acest instrument, orice cetățean va putea verifica prețurile practicate în diferite localități, de către diferiți comercianți.

    ”Acolo vede cetățeanul cât costă pâinea în 10 sau 20 de locații și poate să decidă de unde cumpără, să facă o comparație. Și implicit, orice persoană interesată poate face acest lucru, în orice moment”, a spus Gyerkó László, Consilier de Concurență în plenul Consiliului Concurenței.

    O investigație privind prețurile durează cel puțin un an și jumătate

    Consiliul Concurenței monitorizează prețurile ante și post implementarea TVA redus la alimente, însă se pare că se va putea finaliza investigația abia anul viitor. ”Am finalizat o investigație anul trecut pe acordurile de preț (practicate de marile rețele comerciale – n.r.) cu un rezultat răsunător, o amendă de 35 de milioane de euro. Avem în derulare o investigație cu 30 și ceva de producători și retaileri care se va finaliza anul viitor. O investigație la Consiliul Concurenței durează, în medie la nivel european, un an și jumătate, aproape de doi ani. Nu putem de joi și până astăzi (marți, 28 aprilie – n.r.) să spunem dacă prețurile de acum sunt rezultatul unei înțelegeri, dacă au crescut sau nu”, a explicat Gyerkó László, Consilier de Concurență în plenul Consiliului Concurenței.

    Foto: www.nydailynews.com



     


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca