• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse pentru subvențiile la hectar

    agrointeligenta.ro -

    APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse cu cererea pentru subvenții. Pentru că situația a trzit suspiciuni funcționarilor, aceștia au apelat la procurorii anticorupție, dovedindu-se că datele înscrise în cerere fuseseră falsificate.

    ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei M.S. reprezentantă a unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (două acte materiale).

    În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

    În calitate de reprezentantă a unei societăți comerciale, în campania agricolă 2020, inculpata M.S., ar fi solicitat și obținut, în baza unei cereri de plată, înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava, sprijin financiar în valoare totală de 361.275 lei, din care suma de 28.513 de lei ar fi fost aferentă folosirii de documente falsificate (adeverință falsificată din care rezultă exploatarea unei suprafețe de teren agricol de 36,21 ha).

    De asemenea, în campania agricolă 2021, aceeași inculpată ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava o altă cerere de plată, solicitând sprijin financiar pentru o suprafață agricolă, din care, pentru 112 ha, ar fi folosit o adeverință falsificată. Întrucât funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Suceava au avut suspiciuni în legătură cu adeverința respectivă și au solicitat precizări instituției emitente, inculpata a solicitat restituirea ei în original pentru a fi scoasă din circuitul civil, iar suma aferentă sprijinului financiar pentru suprafața de 112 ha nu a mai fost plătită.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

    Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în dosar.

    Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii”, se arată în comunicatul DNA.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Așa, da! O primărie îi scutește pe fermieri de impozitul pe teren și a redus cu 50% impozitul la utilaje agricole

    Ultimele știri

    Emmanuel Macron: ”Franța votează împotriva Mercosur!”. Se sucește președintele României, Nicușor Dan? Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi