• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Nicușor Dan a fost ales președintele României cu 53,6% din voturi. Primul mesaj către români

    agrointeligenta.ro

    Cursa pentru funcția de președinte al României a ajuns la final cu un câștigător clar: Nicușor Dan. Candidatul independent susținut de mai multe partide, mai ales de dreapta (USR, PNL, Forța Dreptei, UDMR etc.) este noul președinte ales al României, după centralizarea a 100% dintre procesele verbale din secțiile de vot din țară și străinătate. La turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a obținut 53,6%, iar George Simion, candidatul AUR, 46,4%.

    Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat în noaptea de duminică spre luni rezultatele oficiale ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Nicușor Dan a fost votat de peste 6 milioane de români.

    După centralizarea tuturor celor 20.085 de procese verbale, rezultatele finale ale alegerilor prezizidenșiuale, turul al II-lea, din 18 mai 2025, afișate de platforma AEP arată că Nicușor Dan a câștigat scrutinul, cu 6.168.642 de voturi, care reprezintă 53,6% dintre voturi. Liderul AUR, George Simion, a obținut 5.339.053 de voturi, adică 46,4% dintre voturi.

    Primul mesaj al președintelui ales pentru toți românii

    La scurt timp după ce numărătoarea voturilor l-a indicat ca fiind câștigătorul clar al cursei pentru Cotroceni, Nicușor Dan a transmis un mesaj către toți românii, inclusiv câtre fermierii care l-au votat, dar și către cei care l-au susținut pe contracandidatul său, george Simion:

    „E victoria voastră, să știți! E victoria a mii și mii de oameni care au crezut că România poate să se schimbe în direcția corectă. Nu uitați niciodată forța de care ați dat dovadă săptămânile astea. Ce ați făcut voi a fost extraordinar. E victoria voastră!

    România începe o nouă etapă și are nevoie de fiecare dintre dumneavoastră. Are nevoie de oameni noi în politică, de specialiști care să se implice în politici civice, are nevoie de oameni în societate.

    România va avea un nou președinte, dar președintele ăsta va avea nevoie de sprijinul vostru, al societății. Un mesaj pentru cei care au pierdut azi: întregul nostru respect pentru cei care au avut o altă opțiune azi și o altă opțiune în turul întâi.

    Avem de construit o Românie împreună, indiferent de opțiunile politice, avem de construit o Românie împreună cu românii din țară, din diaspora, din Basarabia și din teritoriile din celelalte țări. Mulțumesc românilor din Diaspora care s-au implicat în această campanie, indiferent pe cine au votat.

    Să continuăm să credem în România și de mâine, la muncă!”.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!