• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vești bune înainte de Paște. Plăți de 53 milioane de euro în conturile fermierilor

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a realizat plăți de 53 milioane de euro în conturile fermierilor. Este vorba despre investiții derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) cu termen de finalizare la data de 30 decembrie 2025.

    AFIR realizează plăți pentru investițiile legate de dezvoltarea exploatațiilor tinerilor fermieri și a întreprinderilor din mediul rural, investiții în exploatații agricole și unități de procesare, precum și alte măsuri importante. Fondurile sunt plătite conform contractelor de finanțare asumate de către beneficiarii PNDR 2020.

    Măsuri în PNDR 2020 (foto: indais.ro)

    53 milioane de euro în conturile fermierilor prin PNDR 2020

    AFIR a efectuat plăți în valoare de aproximativ 53 de milioane de euro (52.985.740 euro), fonduri care au ajuns în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților locale în data de 14 aprilie 2025. Sumele transferate de AFIR sunt aferente proiectelor de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Citește și: Adrian Chesnoiu, AFIR: O autorizație de mediu durează 6-8 luni. Sprijinim fermierii să încheie investițiile pe PNDR

    Din întreaga sumă plătită de AFIR, 43,8 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 7,3 milioane de euro sunt asigurate de la Bugetul de Stat.

    Plățile decontate de AFIR sunt în contul investițiilor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, care au termen de finalizare data de 30 septembrie 2025 și vizează investiții în exploatații agricole și unități de procesare (Măsura 4), în dezvoltarea exploatațiilor tinerilor fermieri și a întreprinderilor din mediul rural (Măsura 6), precum și în infrastructura rurală, educațională și culturală din mediul rural (Măsura 7). Au fost efectuate plăți și pentru înființarea grupurilor de producători (Măsura 9), sprijin pentru cooperare (Măsura 16), decontarea primelor pentru asigurarea culturilor a animalelor și a plantelor (Măsura 17), dar și pentru componenta LEADER (Măsura 19).

    Citește și: Șeful AFIR: 30 septembrie, ultima zi de depunere a cererilor de plată pentru proiectele PNDR

    Fondurile europene nerambursabile sunt plătite de Agenție după ce sunt verificate conform procedurilor în vigoare și autorizare la plată de către experții AFIR, pe baza cererilor de plată depuse de beneficiari. Aceste fonduri sunt plătite în conformitate cu contractele de finanțare asumate de către beneficiarii PNDR 2020, au transmis reprezentanții AFIR într-un comunicat.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha