• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin: ”Crescătorii de bovine vor primi banii până de Paște”

    Gabriela Gimbășanu -

    Crescătorii de ovine au reușit săptămâna trecută să intre în posesia banilor din subvenția pe animal, în timp ce crescătorii de bovine încă stau cu ochii pe contul de la bancă, poate-poate primesc o surpriză din partea APIA și le sunt virați și lor banii.

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin a afirmat astăzi că fermierii își vor primi banii până la sărbătorile pascale.

    “Toți banii au fost solicitați de către APIA și așa cum ne-am angajat, banii vor ajunge în conturile fermierilor până la sărbătorile pascale. Cred că mâine se vor emite toate ordinele de plată și banii vor pleca către fermieri.Toată lumea și-a făcut datoria. Au existat resurse financiare de la Ministerul de Finanțe, a existat o activitatea intensă la APIA pentru a trimte banii către fermieri în cel mai scurt timp posibil și imediat ce am primit datele – pentru că știți că le primim dintr-o altă bază de date, toate operațiunile au fost efectuate”, a declarat ministrul Daniel Constantin.

    Deși subvenția la bovine trebuia să fie plătită începând din a doua jumătate a lunii februarie, se pare că ministrul Daniel Constantin consideră că toată lumea și-a făcut treabă și nu există motive ca cineva să fie responsabil pentru această întârziere. Așa cum însuși ministrul a declarat, a fost doar o problemă de sistem…



     



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru gratuit 2026. Documente necesare pentru intabularea gratuită a unui teren sau a unei case Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate