• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Florentin Stavarache, apicultor: Anul acesta va fi plin de miere, dar nu va avea cine să o culeagă

    agrointeligenta.ro

    Dacă semnele naturii indică un an aproape perfect pentru apicultori, se pare că greutățile ultimelor luni își vor spune cuvântul în privința recoltei de miere din 2015.

    Despre așteptările stuparilor legate de acest an am discutat cu Florentin Stavarache, un cunoscut apicultor ieșean și care este mereu la curent cu ce se întâmplă în apicultura românească. Acesta ne-a confirmat mortalitatea ridicată a familiilor de albine de peste iarnă, raportată, de altfel, și către autorități de Asociația Crescătorilor de Albine din România.

    ”Dacă mă întrebați pe mine, din ce am mai vorbit și cu colegii apicultori, anul acesta va fi plin de miere, dar nu va avea cine să o culeagă. Pare o previziune sumbră, dar știu ce vorbesc: mortalitatea albinelor a fost foarte mare peste iarnă. Unii au pierdut aproape toate familiile, așa că 2015 va însemna pentru mulți doar supraviețuire și refacerea stupilor”, a declarat pentru Agrointeligența Florentin Stavarache.

    DSC_0059

    Stuparul din comuna ieșeană Alexandru Ioan Cuza ne-a relatat că este mulțumit că el a pierdut doar două familii, însă vecini de-ai săi au fost afectați grav de fenomenele recente. ”Ar fi mai multe cauze pentru pierderea albinelor. Eu aș zice că pe primele locuri la cauze sunt epidemia de Varroa și  substanțele folosite în agricultură și care s-au regăsit pe iarnă în hrana cu care s-au hrănit albinele”, spune apicultorul.

    El declară că nu puțini sunt fermierii care acceptă ca bonus-uri din partea companiilor tot felul de produse noi, în testare, și ale căror efecte nu sunt încă bine cunoscute. ”Ei le primesc gratis, ca un cadou pe lângă comanda pe care o fac anual la companiile care îi aprovizionează cu pesticide. Este mai ales cazul fermierilor mari, care acceptă să folosească, în testare, produse despre care nu știu mai nimic. Poate lor le ajută la cultură, dar pentru albine, sunt moarte curată. Nimeni nu depistează însă aceste substanțe folosite fără vreun control, fără a se raporta oficial aplicarea lor în câmp”, ne-a spus apicultorul.

    Dacă pentru Varroa, un parazit deja comun în stupinele românești, există tratemente consacrate pentru a limita pagubele, apicultorii sunt dezarmați în fața unor substanțe noi, despre care nu vorbește nimeni și care, în acte, nu există.

    O altă dramă a apicultorii românești este, în opinia stuparului ieșean, numărul în creștere a celor care cred că se pot îmbogăți ușor din creșterea albinelor. ”Sunt tot mai mulți cei care au crezut că dau lovitura cu stupii, dar ei nici nu au pasiune pentru apicultură, nici cunoștințe. Acești proprietari de stupi au pierdut cele mai multe familii peste iarnă, că nu știau ce trebuie făcut ca să le protejezi”, mai spune Florentin Stavarache.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha