• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vestea bună pe care comisarul european Phil Hogan o va da fermierilor pe 23 martie

    agrointeligenta.ro

    În cadrul vizitei efectuate în România, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală Phil Hogan a dezvăluit câteva dintre planurile sale pentru viitorul apropiat. Între acestea, și unul care vizează direct șansele României de a-și crește rata de absorbție a fondurilor europene pentru proiectele în agricultură și mediul rural.

    Peste o săptămână, adică luni, 23 martie, comisarul Hogan va anunța deschiderea unor noi linii de finanțare pentru proiectele în agricultură. Creditele vor putea fi accesate de către statele membre rpin Banca Europeană de Investiții.

    Înființată în 1958 prin Tratatul de la Roma, această insituție financiară a Uniunii Europene se implică alături de alte instituții bancare, în finanțarea programelor de investiții care sunt conforme cu obiectivele economice stabilite de UE și care servesc intereselor europene comune.

    Potrivit declarațiilor făcute în România de către comisarul european Phil Hogan, noile linii de creditare prin BEI vor putea fi folosite pentru co-finanțarea sprijinului acordat tinerilor fermieri, dar și pentru chestiuni care ”ard” în agricultura românească și cea comunitară în general. ”Această decizie va oferi acces la finanțare pentru diferite zone agricole: sprijin pentru fermierii tineri, sprijin pentru industria laptelui în contextul eliminării cotelor de lapte, pentru silvicultură, sprijin pentru activități de branding și marketing a produselor agricole, precum și pentru pre-finanțarea măsurilor de finanțare a proiectelor agricole”, a declarat comisarul european Phil Hogan.



     

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM