• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Marocanii au venit în România să cumpere ovine direct de la fermieri

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Reprezentanții Marocului, în vizită în România pentru a relua exportul de ovine. La nici trei săptămâni după vizita de lucru a președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, în Regatul Maroc, o delegație importantă din acest regat se află astăzi, joi – 7 noiembrie, în România pentru a avansa procesul de reluare a exportului de ovine.

    Delegația marocană este condusă de omologul serviciilor veterinare din Regatul Maroc și include Ambasadorul Regatului Maroc în România, Excelența sa, Hassan Abouyoub, Directorul pentru Protecția Patrimoniului Animal și al Plantelor din Casablanca, Dr. El Abrak Abderrahman, precum și un operator economic important din Maroc, interesat de un prim import de ovine din România, a relatat ANSVSA într-un comunicat.

    Delegația din Maroc, vizită la Constanța pentru inspectarea animalelor (foto: istockphoto.com)

    O delegație din Maroc, în vizită în România pentru reluarea exportului de ovine

    În cadrul vizitei, delegația va efectua o deplasare în județul Constanța, unde va vizita două centre de colectare ovine pentru a observa condițiile de bunăstare a animalelor și măsurile de biosecuritate implementate de crescători.

    Operatorul economic marocan va inspecta marfa destinată exportului, aflându-se în România pentru a verifica animalele care urmează să fie îmbarcate pe vapor. De asemenea, acesta va asista la procedurile logistice specifice și va semna documentele oficiale pentru demararea exportului. Vizita face parte dintr-un proces continuu de deschidere a piețelor externe și de reluare a exporturilor de ovine, care fuseseră inițial suspendate din cauza Pestei Rumegătoarelor Mici (PRM).

    Citește și: S-a reluat exportul de oi. Primele vapoare au plecat deja spre Iordania – prețuri ovine în viu

    Această colaborare constituie o oportunitate importantă pentru România de a reintroduce produsele românești pe piața marocană și de a întări legăturile comerciale bilaterale. Acordul încheiat între fermierii români și operatorul economic marocan deschide noi perspective pentru exportatorii români, contribuind la consolidarea poziției acestora pe piața internațională și reafirmând calitatea superioară a produselor agricole din România.

    Eforturile continue ale ANSVSA și sprijinul constant al autorităților guvernamentale subliniază angajamentul României de a proteja sănătatea animalelor și de a promova comerțul internațional, au transmis reprezentanții ANSVSA.

    Citește și: Reușită ANSVSA: Fermierii români – export în Maroc de animale, miere, lapte și produse lactate

    „Prin demersurile sale, ANSVSA deschide noi oportunități pentru producătorii români, sprijinind extinderea exporturilor către Regatul Maroc. Aceasta le permite fermierilor să își valorifice produsele de calitate superioară pe această piață” a afirmat președintele ANSVSA, Alexandru Bociu.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!