• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Termen prelungit pentru finanțarea primelor de asigurare. Fermierii pot depune cereri până pe 4 noiembrie

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Termen prelungit pentru finanțarea primelor de asigurare. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Astfel, fermierii pot depune cererile de finanțare până pe 4 noiembrie 2024, ora 16:00, a transmis instituția printr-un comunicat.

    Bugetul stabilit pentru această măsură, din această sesiune, este de 30,4 milioane de euro. Până în acest moment, s-au primit peste 6.100 de cereri de finanțare, în cuantum de 23,4 milioane de euro. În această sesiune, vor putea primi bani fermierii cu cereri de finanțare aferente sectorului vegetal pentru polițele încheiate la culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024, dar și pentru cererile din sectorul zootehnic, la polițele încheiate în acest an.

    Finanțare AFIR – buget de peste 30 milioane de euro

    AFIR: Termen prelungit pentru finanțarea primelor de asigurare până pe 4 noiembrie

    Alocarea pentru acest apel al submăsurii 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor) este în valoare de 30.416.346 euro. Precizăm că până în prezent s-au depus peste 6.100 de cereri de finanțare în valoare de 23,4 milioane de euro.

    Citește și: AFIR are un nou director după ce George Chiriță și-a preluat mandatul de primar

    Potrivit comunicatului emis de AFIR astăzi, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), dar și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).

    Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este în cuantum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.

    Citește și: AFIR – anunț despre prețurile utilajelor agricole cumpărate cu fonduri europene

    Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, accesând linkul Măsuri de sprijin – submăsura 17.1 – Ghidul solicitantului.


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro!