• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vești bune pentru crescătorii de ovine! Export reluat, prețuri la fermieri!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Veste bună pentru crescătorii de animale! Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că ultimele focare de Pesta Micilor Rumegătoare (PRM) vor fi închise iar în următoarele cinci zile țara noastră va fi eradică de această boală.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat astăzi, marți – 15 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediu MADR că în următoarele cinci zile se vor închide și ultimele două focare de pestă a oilor. Reamintim că unul dintre focare se afla în ferma lui Ionuț Curtușn, din județul Timiș unde crescătorul refuza să cedeze oile declarate de autorități bolnave dar acesta a decis într-un final să se supună deciziei acestora.

    Citiți și: Ionuț Curtușan a acceptat să îi fie ucise toate oile: ”Nu am cedat pentru bani, ci pentru binele țării”

    Mai sunt cinci zile și se finalizează și cele două focare de pesta micilor rumegătoare (PRM), conform ministrului Agriculturii

    Florin Barbu, ministru: Ultimele două focare de pestă vor fi închise în următoarele cinci zile 

    Ministrul Agriculturii a precizat în conferința de presă că ultimele focare de PRM vor fi închise în următoarele cinci zile iar exportul de oi și miei  va continua. ”Mai sunt cinci zile și se finalizează și cele două focare. Măsurile pe care le-am luat și din discuțiile pe care le-am avut la Guvern împreună cu mediul asociativ și cu fermierii persoane fizice, cu premierul Marcel Ciolacu, prin care am spus ca pe o perioadă de 30 de zile să nu se mai facă mișcare între fermele de reproducție ne-au adus un succes. Au fost eradicate toate aceste focare. Exportul de miei a continuat și va continua, pentru că asta este, ne supără sau nu adevărul România deține 22% din consumul de carne de oaie care este realizat pe teritoriul României”, a spus Barbu astăzi.

    Citiți și: Despăgubirile pe care le primesc oierii cu pestă în ferme: 20 de lei pe kilogram în viu

    Circa 280.000 de capete, sacrificate din cauza bolii

    Florin Barbu a fost întrebat care este numărul de animale care au fost ucise din cauza pestei ovinelor. ”Cred că în jur de 280.000 de capete dar ceea ce pot să vă asigur este că 95% din aceste efective sacrificate nu au fost în fermele de reproducție ale fermierilor români. Au fost în acele centre de finisare, de intermediere din România”, a mai punctat ministrul.

    Conform discuțiilor de pe grupurile de crescători de animale, deja s-a reluat achiziția de miei/tineret ovin. Achizitorii oferă încă prețuri mai mici decât în urmă cu câteva săptămâni, dar tendința este de creștere. ”Am primit 14 lei plus ANAF 8%”, a anunțat un crescător despre prețul ovinelor în viu. Alt fermier a anunțat că alt achizițor oferă 18 lei pe kilogramul de ovină în viu.

    Reamintim că Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!