• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima ediție a Convenției Naționale a Cartofului

    agrointeligenta.ro

    Federația Națională ”Cartoful” din România, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov și Centrul de Comunicare al Fermierilor din România organizează prima ediție a Convenției Naționale a Cartofului, în perioada 3-4 martie, la Poiana Brașov.

    La eveniment este anunțată prezența a numeroși specialiști și fermieri din România, dar și din Polonia, Olanda și Israel.

    Alături de prezentarea unei tematici de mare interes pentru producătorii de cartofi din România, privind ultimele noutăți și tehnologii și tendințe în domeniul protecției fitosanitare, Convenția Națională a Cartofului va include discuții privind măsurile și modul de aplicare a prevederilor noului PNDR prin care fermierii pot accesa fonduri europene până în 2020.



     

     


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!