• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mic crescător de ovine: Este urgent să se găsească bani pentru abatoare la nivel de județ sau de asociație

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Micii fermieri se tem de pagubele pe care le va lăsa în urmă pesta oilor și cer de urgență înființarea de abatoare la nivel județean sau asociație. Investițiile ar elimina circulația animalelor vii la distanțe mari și s-ar stopa transmiterea de boli între județe.

    Fermierul Lucian Călțun și totodată președintele Asociației de Pășunat Zăgujeni din județul Caraș-Severin a arătat într-o postare făcută astăzi, miercuri – 14 august, cât de importantă este investiția în abatoare, mai ales în contextul pericolului la care sunt expuse fermele din cauza Pestei Micilor Rumegătoare (PMA). La data de 9 august, în România evoluau 56 de focare de PMA.

    Citiți și: Un cunoscut crescător de ovine cere vaccinarea animalelor pentru a le proteja de pestă

    Lucian Călțun, fermier: Ce șanse mai are oaia românească să reziste?

    Ce șanse mai are oaia românească să reziste în fața secetei care din păcate este tot mai accentuată și prognozele pentru perioada următoare nu sunt deloc îmbucurătoare, în fața pestei micilor rumegătoare, se întreabă fermierul retoric în postarea făcută astăzi pe pagina sa. Acesta a subliniat că înființarea abatoarelor ar ajuta fermierii să facă față provocărilor aduse de PMR.

    ”Ultimul ajutor acordat sectorului ovin/caprin ca urmare a pandemiei a fost în anul 2021 în cadrul Măsurii 21. Fermierii crescători de ovine și caprine au primit sprijin în funcție de dimensiunea exploatației (500 – 2.500 euro/exploatație) și asta în perioada lui Adrian Oros, de atunci sectorul ovin/caprin a fost dat uitării. Este imperios necesar să se găsească fonduri pentru înființarea de abatoare pentru oi/ capre la nivel de județ sau de asociație, pentru a putea efectua exporturi la carcase cât și pentru consumul intern. Ce bine era ca aceste abatoare să fi fost înființate acum cu această evoluție a pestei. Practic s-ar elimina circulația animalelor vii la distanțe mari și s-ar stopa transmiterea de boli între județe”, a subliniat fermierul în postarea sa.

    Citiți și: ANSVSA: Numărul de focare de pesta micilor rumegătoare a ajuns la 56. Patru județe afectate

    Micii fermieri nu știu ce măsuri vor lua autoritățile

    Fermierul Lucian Călțun a mărturisit că micii crescători nu cunosc planurile autorităților de a salva sectorul ovin. ”Nu cunosc ca în planurile nationale să fi fost cuprinse înființarea de abatoare , probabil specialiștii din domeniul agricol nu au considerat a fi utile pentru fermierii crescătorii de animale. Nu ne mai rămâne decît să ne rugăm la bunul Dumnezeu pentru a putea ieși cu bine din aceste nenorociri”, a mai spus crescătorul.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!