• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un articol din Legea terenurilor a fost declarat neconstituţional. Ce se va întâmpla cu tranzacțiile încheiate până acum

    agrointeligenta.ro

    Controversata Legea 17/2014 face din nou obiectul discuțiilor după ce ieri, în Monitorul Oficial, a fost publicată decizia Curtții Constituționale a României (CCR) care spune că un articol din actul normativ încalcă prevederile Constituției. Este vorba despre dispozițiile articolului 20, alin. 1, potrivit căruia antecontractele (de vânzare- cumpărarea de terenuri n.red) autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt exceptate de la aplicarea Legii 17.

    „Curtea constată că persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, şi persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeaşi situaţie juridică, întrucât natura juridică a actului – antecontract de vânzare, efectele produse de acesta – obligaţia de a încheia în viitor contactul de vânzare, precum şi momentul încheierii antecontractelor – anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, sunt identice. Singura diferenţă ce poate fi reţinută între aceste două categorii de persoane se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură de a crea situaţii juridice diferite pentru părţile acestor două tipuri de antecontract având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleaşi. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât şi cel neautentificat, nu realizau însuşi transferul dreptului de proprietate, generând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare”, se arată în motivarea CCR.

    Legea îi favoriza pe cei cu antecontracte de vânzare cumpărare autentificate la notar

    După sesizarea venită din partea mai multor persoane fizice, CCR a constatat că punerea în aplicare a articolului neconstituţional a stat la baza aplicării unui tratament juridic diferenţiat. Mai precis, în funcţie de forma încheierii antecontractului, beneficiarii putea fi privilegiaţi în valorificarea dreptului de creanţă. „De aceea, Curtea va elimina criteriul menţionat, constând în exceptarea de la exigenţele Legii nr. 17/2014 a antecontractelor încheiate în formă autentică, încetând, astfel, situaţia de inegalitate creată prin acordarea privilegiului astfel reglementat”, se mai arată în decizia Curţii.

    Ce se va întâmpla cu tranzacţiile cu terenuri

    Potrivit Constituţiei, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale, în cazul de faţă articolul 20 alin 1 din Legea 17/2014 îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

    Citiți mai mult pe www.economica.net




    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha