• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președinte de OUAI: Ne-au chemat mâine la MADR să discutăm despre problemele cu ANIF

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Apelul făcut de fermieri prin președintele Organizației Utilizatorilor de Apă de Irigații (OUAI) Gheorghe Doja din județul Ialomița, Vasile Boitoș, a fost auzit după ce a fost făcut prin intermediul Agrointeligența-AGROINTEL.RO. Mâine, marți –  2 iulie, aceștia vor avea o întâlnire cu unul dintre secretarii de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

    După semnalul de alarmă tras prin intermediul Agrointeligența – AGROINTEL.RO, apelul fermierilor s-a făcut auzit la MADR. Astfel, unul dintre președinții de OUAI din județul Ialomița ne-a anunțat că a fost sunat de la cabinetul ministrului Florin Barbu pentru a lua parte mâine, marți – 2 iulie, la o întâlnire de lucru privind situația alimentării cu apă a canalelor de irigații, în special a celor în care se pompează prin stația Spiru Haret.

    Citiți și: Apelul fermierilor, fără răspuns. Un OUAI cu 13.000 ha a sesizat oficial lipsa apei de irigat de acum 3 săptămâni

    Fermierii nu pot iriga din cauza nivelului scăzut al apei de pe canale (foto: Vasile Boitoș pentru Agrointeligența)

    ”Am fost informați de directoarea de cabinet al domnului ministru Florin Barbu că mâine (marți – 2 iulie, n.r.) ne poate primi un secretar de stat pentru că am înțeles că dânsul este în Germania, nu este în țară. Mâine dimineață ne așteaptă. Încercăm să obținem un răspuns să vedem dacă sunt soluții sau putem să ne strângem agregatele și să plecăm acasă. Măcar vom ști și noi ce să le spunem fermierilor pentru că pe mine ca președinte de OUAI mă sună zilnic și îmi cer explicații iar eu nu știu ce să le spun pentru că ce a ținut din mine am făcut tot ce se putea. Chiar am curățat pe banii mei canalele pentru a veni apa, facem chiar tot ce se poate dar din păcate nu putem aduce noi nivel pe canale”, a spus Vasile Boitoș pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Citiți și: Peste 10.000 ha de pepeni și legume se usucă. Vasile Boitoș, OUAI Gh. Doja: Nimeni nu ne mai răspunde la telefon!

    Fermierul din județul Ialomița ne-a precizat și că, după apariția articolelor noastre de astăzi, luni – 1 iulie, nivelul apei din canalele de irigat a început să crească, spre surprinderea sa, mai ales că de trei săptămâni s-au tot făcut demersuri pe lângă ANIF pentru așa ”o minune”.

    Citiți și: Fermieri din trei județe – lăsați de ANIF fără apă pe canalele de irigații: ”Căldurile omoară floarea și porumbul”


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri!