• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce soluții a găsit Bulgaria pentru a-și proteja industria laptelui după eliminarea cotelor

    agrointeligenta.ro

    Guvernul de la Sofia s-a convins că nimeni din afară nu se va implica direct în soluționarea problemelor fermierilor și procesatorilor din sectorul laptelui bulgar. La fel ca România, și Bulgaria are probleme ce se vor agrava odată cu eliminarea cotelor la lapte din aprilie, așa că autoritățile vecine au anunțat oficialii de la Bruxelles că vor lua măsuri la nivel național pentru a-și sprijini industria autohtonă.

    Săptămâna trecută, la Bruxelles, delegația Bulgariei a informat Comisia Europeană și pe comisarul Phil Hogan de o serie de măsuri ce vor fi luate la nivel național pentru a sprijini producătorii de lapte și procesatorii. De altfel, chiar Hogan a încurajat miniștrii de resort să se implice și să vină cu soluții adaptate situațiilor cu care se confruntă fermierii.

    Subvenții pentru exportul de brânzeturi

    În acest context, Bulgaria a decis să sprijine punerea în aplicare a subvențiilor la export pentru producția de brânzeturi . Ele sunt privite ca un mijloc de protecție a delicateselor tradiționale bulgărești și, implicit, a industriei bulgare a laptelui.

    O altă măsură gândită de Guvernul de la Sofia este acordarea unui ajutor de stat temporar pentru producătorii de produse lactate pentru ca falimentele în masă și scăderea nivelului de trai să fie evitate în regiunile care supraviețuiesc de pe urma acestei industrii.

    Au cerut prelungirea măsurilor de sprijin pentru sectorul legume-fructe

    Pentru sectorul de fructe și legume în creștere, Bulgaria a insistat la Bruxelles asupra prelungirii termenului de aplicare a măsurilor de urgență temporare pentru menținerea producției. Propunerea vecinilor a fost ca măsurile de sprijin să continue până în momentul în care producătorii, afectați de embargoul rus , vor ajunge la limita de 3.000 tone, informează agenția Novinite.



     


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM