• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Seed Sprint, îngrășământul starter de la Chemark, și-a arătat repede calitățile la Mihăilești, în Buzău

    Adrian Radu -

    Porumbul este întâlnit în toate zonele țării, inclusiv în Buzău. La Mihăilești, Victor Carpen a folosit un produs care a dat un boost solid culturii sale. Este vorba de Seed Sprint, din portofoliul Chemark Rom. Fermierul s-a convins de efectele spectaculoase pe care le are aplicarea acestui îngrășământ.

    Victor Carpen este un fermier tânăr, a cărui pasiune pentru agricultură se simte imediat de cum îi treci pragul fermei. Lucrează 260 de hectare în zona Mihăilești, din județul Buzău, iar pe o treime din această suprafață cultivă porumb. Este cultura de care s-a atașat foarte mult, astfel încât aplică toate tratamentele necesare pentru o recoltă bună.

    Lucrările de pregătire a terenului sunt nelipsite din suprafața cultivată cu porumb. Arătura de toamnă se face la 33 cm, iar discul și combinatorul sunt obligatorii. Iar din 2022, Victor Carpen aplică Seed Sprint. “De când l-am folosit am avut rezultate foarte bune și vizibile. Am avut un lot martor și s-a văzut cu ochiul liber unde am folosit și unde nu am folosit acest îngrășământ. Rădăcina este altfel, mult mai dezvoltată, răsărirea este uniformă, ajută la dezvoltare mult mai rapid și chiar suntem foarte mulțumiți de acest produs”, a explicat fermierul buzoian.

    Seed Sprint – Îngrășământ starter

    Seed Sprint este un îngrășământ starter microgranulat din portofoliul Chemark Rom, care are o concentrație mare de fosfor, total solubil și ușor de asimilat. Rolul lui Seed Sprint este vital în primele faze de dezvoltare a sistemului radicular. Acest produs accelerează procesul de germinație, determină formarea rapidă a rădăcinilor, ajută la o răsărire uniformă și le oferă fermierilor un spor de producție în solurile cu fosfor blocat.

    Seed Sprint este formulat ca microgranule cu solubilitate ridicată, iar granulozitatea uniformă permite poziționarea acestora chiar lângă sămânță. Pe lângă fosfor, acest îngrășământ mai conține azot, sulf, zinc și acizi humici, care previn blocarea fosforului în sol. Seed Sprint este foarte util și la grâu, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, soia, leguminoase, rapiță și legume.

    Din portofoliul Chemark Rom, Victor Carpen nu folosește doar Seed Sprint. A rămas impresionat și de calitățile Ruinex, care descompune și mineralizează resturile vegetale, crescând conținutul de humus din sol. “Recomand fermierilor produsele de la Chemark, în special îngrășământul Seed Sprint, deoarece l-am folosit și am văzut rezultate vizibile”, a concluzionat fermierul din Mihăilești.

    Toate detaliile despre Seed Sprint, Ruinex și celelalte produse Chemark Rom se găsesc pe site-ul www.chemarkrom.ro.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble!

    Ultimele știri

    Emmanuel Macron: ”Franța votează împotriva Mercosur!”. Se sucește președintele României, Nicușor Dan? Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi