• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial: GAEC 8 cu 4% pârloagă, culturi fixatoare de azot sau intemediare, la alegerea fermierului

    Oana Timar – Agrointeligența

    Comisia Europeană a decis să adopte măsura derogării de la prevederile GAEC 8 cu procentul de pârloagă, impunând fermierilor ca pentru anul 2024, această ecocondiționalitate să fie îndeplinită prin alocarea unei ponderi minime de cel puțin 4 % din terenul arabil la nivel de fermă constituită din zone și elemente neproductive, inclusiv terenurilor lăsate în pârloagă; și/sau culturilor fixatoare de azot; și/sau culturilor intermediare.

    În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, astăzi, 13 februarie, a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/587 al Comisiei din 12 februarie 2024 de stabilire a unei derogări de la Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aplicarea standardului privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (standardul GAEC) 8, datele de eligibilitate a cheltuielilor pentru contribuția din FEGA și normele privind modificările planurilor strategice PAC pentru modificările anumitor eco-scheme pentru anul de cerere 2024.

    Iată ce prevede Regulamentul CE care se aplică pentru întreg anul 2024:

    Prin derogare de la prima cerință din standardul privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (GAEC) 8, statele membre pot decide ca, pentru anul de cerere 2024, fermierii și alți beneficiari care fac obiectul standardului respectiv să poată îndeplini prima cerință din standardul respectiv prin alocarea unei ponderi minime de cel puțin 4 % din terenul arabil la nivel de fermă:
    — zonelor și elementelor neproductive, inclusiv terenurilor lăsate în pârloagă; și/sau
    — culturilor fixatoare de azot; și/sau
    — culturilor intermediare.

    Culturile intermediare și culturile fixatoare de azot se cultivă fără utilizarea produselor de protecție a plantelor. Statele membre utilizează un factor de ponderare de 1 pentru culturile intermediare.

    Deciziile luate de statele membre în vederea aplicării alineatului (1) se aplică de la 1 ianuarie 2024.

    În scopul eco-schemelor menționate la articolul 31 din Regulamentul (UE) 2021/2115 și al angajamentelor în materie de agromediu, climă și al altor angajamente în materie de gestionare menționate la articolul 70 din regulamentul respectiv și stabilite de statele membre în planurile lor strategice PAC, pentru anul de cerere 2024, statele membre care iau deciziile menționate la alineatul (1) din prezentul articol se asigură că, în cazul în care un fermier decide să respecte prima cerință din standardul GAEC 8, pe baza cerinței menționate la alineatul (1), plățile se efectuează numai pentru angajamentele care depășesc cerința respectivă, astfel cum se prevede la articolul 31 alineatul (5) primul paragraf litera (a) și la articolul 70 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din regulamentul respectiv.

    Regulamentul UE, în vigoare de la data de 13 februarie

    Statele membre care decid să adopte prevederile regulamentului pentru derogarea la GAEC 8 au termen de 15 zile pentru a notifica Comisia Europeană.

    Regulamentul este în vigoare începând de astăzi, marți – 13 februarie.

    Vă reamintim că vineri, 9 februarie, statele membre nu au întrunit o majoritate calificată pentru adoptarea propunerii inițiată de Franța pentru derogare la GAEC 8 cu un procent de 7% culturi fixatoare de azot sau culturi intermediare (cu factor de ponderare 0,3), în locul procentului de 5% pârloagă.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!