• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii care participă la proteste au început să primească citații de la Poliție

    Oana Timar – Agrointeligența

    Fermierii care participă la protestele din aceste zile au început să primească citații de la Poliție. Mai multe astfel de documente au fost publicate în mediul online de către cei care le-au primit și care susțin că la mijloc ar fi o tehnică de intimidare care, însă, nu va funcționa.

    Mai mulți fermieri au primit în ultimele zile citații emise în calitate de făptuitor sau de martor la fapte de instigare publică și/sau împiedicarea sau îngreunarea circulației publice. Aceste fapte sunt incriminate prin Codul Penal.

    Prin citații, fermierii sunt convocați la poliție pentru a da declarații, punându-li-se în atenție data și ora la care sunt așteptați de organul de anchetă, dar și faptul că au dreptul să se prezinte însoțiți de un apărător (avocat).

    Fermierii, chemați la poliție pentru declarații

    Pentru citațiile emise în ultimele două zile, cei mai mulți fermieri au fost convocați la declarații astăzi, luni – 15 ianuarie, motiv pentru care cei care au văzut documentele au spus că se încearcă o intimidare a celor care participă la protestele programate să continue și în această săptămână.

    În cazul în care nu se prezintă la poliție la data și ora din citație, fermierii riscă o amendă judiciară de la 250 de lei la 5.000 de lei și sunt informați că se poate lua măsura aducerii în fața organului de urmărire penală cu mandat de aducere.

    Faptele penale de care sunt acuzați fermierii

    Faptele penale de care sunt acuzați fermierii sunt cele de instigarea publică sau de împiedicare sau îngreunare a circulației publice. În unele cazuri, este vorba despre ambele fapte ”la pachet”.

    Prin Codul Penal, ”Instigarea publică” este incriminată în articolul 368: ”(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.”.

    Tot în Codul Penal este incriminată și ”Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”, prin articolul 339:

    (1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

    (2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

    (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.

    (4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie!