• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AAC a solicitat oficial MADR să organizeze o întâlnire urgentă pe tema NGT cu toți factorii implicați

    Oana Timar -

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a transmis în această dimineață, joi – 14 decembrie, o solicitare urgentă referitoare la organizarea unei noi dezbateri privind Noile Tehnici Genomice. AAC a cerut ministrului Agriculturii, Florin Barbu, ca întâlnirea să aibă loc cât mai repede și să asigure implicarea tuturor factoriilor implicați – mediu asociativ, organizații ale companiilor, cercetare, mediu universitar etc., care pot exprima puncte de vedere argumentate privind subiectele aflate în dezbatere, de natură juridică și comercială.

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare, structură formată din Federația Națională PRO AGRO, LAPAR, UNCSV și AFF, a transmis astăzi, joi – 14 decembrie, o solicitare pentru organizarea unei consultări ample pe problematica NGT. Documentul cu nr. 0114122023/ 14.12.2023 a fost înregistrat oficial, în această dimineață, la cabinetul ministrului Florin Barbu.

    ”Alianța pentru Agricultură și Cooperare, singura structură cu reprezentativitate la nivel național și european în mediul asociativ agricol, membru COPA-COGECA din partea României, susține implementarea celor mai noi progrese ale științei. Alianța consideră că, în condiții legale clare, NGT pot reprezenta, din punct de vedere tehnologic, o oportunitate pentru fermierii din țara noastră.

    Considerăm că este nevoie de consultări suplimentare pentru a clarifica toate aspectele legate de cea mai recentă propunere de regulament a Comisiei Europene privind NGT. În acest sens, vă cerem sprijinul dvs. și echipei MADR pentru organizarea cu celeritate a unei dezbateri cu factorii implicați – mediu asociativ, organizații ale companiilor, cercetare, mediu universitar etc., care pot exprima puncte de vedere argumentate privind subiectele aflate în dezbatere, de natură juridică și comercială”, se arată în adresa AAC.

    În finalul documentului, AAC i-a precizat ministrului Barbu că organizațiile Membre rămân la dispoziția șefului de la Agricultură și a echipei MADR pentru informații suplimentare. ”Vă asigurăm de tot sprijinul membrilor Alianței pentru Agricultură și Cooperare pentru organizarea acestei reuniuni și formularea unui document de poziție din partea României, în dialogul cu structurile europene”, se încheie adresa.

    La cererea AAC, ministrul Agriculturii a convocat o nouă consultare marțea viitoare

    Răspunsul din partea Ministrul Agriculturii a venit prompt, și este semnat chiar de către ministrul Florin Barbu. Este vorba despre o invitație trimită pe e-mail: ”Având în vedere propunerea de regulament a Comisiei Europene pentru NGT-uri, respectiv ca raspuns la solicitarea de consultari suplimentare primita din partea Alianței pentru Agricultura și Cooperare (AAC), vă invităm la o nouă întalnire privind Noile Tehnici Genomice (NGTs), marți, 19 decembrie 2023, ora 15:00, Sala 19, la sediul MADR”.

    Invitația la noile consultări de marți transmisă formelor asociative este valabil pentru o persoană, iar termenul de confirmare pentru participarea la discuții este luni, 18 decembrie, la ora 12:00.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate