• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petiție împotriva investitorilor americani. Sunt vizate mai ales fondurile de investiții care cumpără teren agricol românesc

    agrointeligenta.ro

    O inițiativă cetățească – așa cum se prezintă, a inițiat o petiție împotriva relațiilor comerciale și de schimb cu SUA și Canada. Sunt vizate mai ales fondurile de investiții străine care în ultimul an au continuat să cumpere teren agricol românesc.

    ” Solicităm instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre ale acesteia să oprească negocierile cu SUA pentru Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) și să nu ratifice Acordul economic și comercial cuprinzător UE – Canada (CETA)”, se arată pe stopttip.ro.

    Pe rețelele de socializare, petiția este promovată împreună cu un articol din Ziarul Financiar ce prezintă informații despre achizițiile de teren agricol pe care un fond de investiții din SUA le-au făcut în ultimul an la noi în țară. ”Cum vor putea concura micii producători din România cu marii producători agricoli de dincolo de Ocean, cand acestora din urmă le este atât de ușor să cumpere pământ la noi în țară?”, spun inițiatorii petiției online care a strâns deja un milion de semnături.




    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM