• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce nu s-au întâlnit protestatarii pentru reducerea TVA la carne cu reprezentanţii FMI

    agrointeligenta.ro

    Două-trei sute de persoane au protestat astăzi în Piaţa Constituţiei, în faţa Ministerului de Finanţe, cerând reducerea TVA la carne şi produse din carne de la 24% la 5% începând de la 1 ianuarie. Reprezentanţii industriei anunţaseră la începutul săptămânii şi că solicită să participe şi să intre în dialog în cadrul şedinţelor de lucru cu oficialii Fondului Monetar Internaţional.

    Frigul nu i-a descurajat pe participanţii la protest, care nu doar că au venit pregătiţi să facă faţă gerului, dar erau „dotaţi” şi cu pancarde înscrise cu mesaje în română, dar şi în engleză, pentru a se asigura că mesajul lor este vizibil şi clar inclusiv pentru oaspeţii de la FMI. Singura problemă este că manifestanţii nu au avut ocazia să dea ochii cu străinii întrucât protestul celor din industria cărnii şi Sindalimenta a primit autorizaţie să se desfăşoare până la ora 14.00, în timp ce musafirii de la FMI au fost programaţi la MFP abia la 15.00. „Lasă că ne văd ei la televizor, află ei din presă şi văd şi pancardele în engleză, să priceapă ce vrem”, spunea unul dintre protestatari.

    „La acţiunea de protest de azi (vineri n.r.) participă membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, lucrători din societăţi comerciale producătoare şi procesatoare de carne. Noi cerem guvernului şi FMI să reducă TVA de la 24% la 5% pentru carne şi produse din carne, începând cu 1 ianuarie 2015. Din punctul meu de vedere, dacă autorităţile nu vor reduce TVA înseamnă că sunt părtaşe la evaziunea fiscală din industria cărnii, care atinge aproape nivelul de 50%. La ora actuală, în ţară pătrund cantităţi importante de carne din Rusia, dar şi din alte ţări europene. Carnea din Rusia este deja evazionată, iar cea din alte state europene vine cu TVA foarte mic ceea ce va duce la falimentul unui număr mare de societăţi din industria cărnii, care nu vor putea face faţă concurenţei impuse de preţul de vânzare foarte mic al produselor din exterior”, a declarat, vineri, Dragos Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, citat de România TV.

    Negocieri eşuate

    Potrivit lui Dragoş Frumosu, preşedintele FNSIA, discuţiile purtate în timpul protestului cu reprezentanţii MFP nu au avut rezultatul scontat, drept pentru care acţiunile revendicative vor fi reluate în luna februarie 2015.

    „Pe parcursul protestului am participat la o discuţie cu dl. secretar de stat Attila Gyorgy, care ne-a prezentat un singur calcul, conform căruia o scădere a TVA la carne şi produse din carne la 9% ar atrage după sine o pierdere de 800 de milioane de lei la bugetul de stat. Conform calculelor noastre, dacă din evaziunea la carne, ajunsă în prezent la 60%, s-ar scoate 30%, încasările la bugetul de stat ar creşte. Pentru că nu am ajuns la un numitor comun, din partea ministerului ni s-a comunicat că mai trebuie să lucrăm împreună – autorităţi şi sindicate – timp de un an pentru a putea fi luată efectiv măsura reducerii TVA la carne. Noi nu suntem însă mulţumiţi de acest lucru. Ca urmare, dacă în luna ianuarie nu se va decide reducerea TVA, în februarie 2015 vom relua acţiunile de protest de stradă. De asemenea, vom colabora cu patronatele din domeniu pentru a declanşa, tot în luna februarie, o grevă fiscală în industria cărnii”, a spus Dragoş Frumosu pentru capital.ro.

    Captură Digi TV


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM