• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bulgaria a lansat o nouă platformă digitală pentru manipularea mărfurilor în porturile maritime

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Bulgarii au investit 4 milioane de euro în digitalizarea transportului maritim pentru a economisi timp și resurse. Astfel, în loc de mai multe documente diferite, operatorii portuari vor emite o singură foaie de expediții, lucru care va ajuta porturile maritime din țara vecină să se integreze cu sistemele altor instituții.

    Sistemul care face porturile bulgare mai competitive a fost construit în urma alocării a 4 milioane de euro în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională.

    Citiți și: Un nou terminal de cereale a fost inaugurat în portul Varna din Bulgaria

    Portul din Ruse, Bulgaria (foto: wikimedia.org)

    Operatorii portuari vor emite o singură foaie de expediţii

    Compania de infrastructură a porturilor din Bulgaria a prezentat, marţi – 14 noiembrie, la Burgas un nou sistem naţional de schimb de informaţii în porturile maritime bulgare (Bulgarian Port Community System – BulPCS), în cadrul evenimentului final al proiectului, potrivit Agerpres.

    ”Acest proiect este un mare pas către digitalizarea transportului maritim în Bulgaria. Acest proiect va permite digitalizarea completă a manipulării mărfurilor. În loc de patru sau cinci documente diferite, operatorii portuari vor emite o singură foaie de expediţii. Acest lucru va ajuta porturile maritime bulgare să se integreze cu sistemele altor instituţii. Este important să informăm operatorii cu privire la noutăţile care economisesc timp şi resurse”, a declarat ministrul Transporturilor, Georgi Gvozdeykov, în cadrul evenimentului final al proiectului.

    Georgi Gvozdeyko a adăugat că sistemul poate fi modernizat după ce operatorii de terminale îşi integrează sistemele. El a spus că platforma va economisi 40% din timpul şi cheltuielile necesare pentru manipularea mărfurilor. Ministrul a afirmat că de la începutul noii perioade de programare au fost investite 40 de milioane de leva în conectivitatea transporturilor.

    Citiți și: Fermierii bulgari se plâng că nu mai au acces cu cerealele în portul Constanța

    4 milioane de euro pentru platforma digitală care face porturile bulgare mai competitive

    Platforma digitală dezvoltată asigură schimbul sigur de informaţii între părţile interesate din sectorul public şi privat şi este concepută pentru a îmbunătăţi performanţa competitivă a comunităţii portuare. Obiectivul principal al sistemului este de a optimiza, gestiona şi automatiza procesele portuare şi logistice, prin transmiterea unificată a datelor care leagă lanţurile de transport şi logistică.

    ”Acest proiect ajută la extinderea digitalizării în manipularea mărfurilor. Studiile de bune practici au arătat că acest lucru va face porturile maritime bulgare mai competitive şi acest lucru este imposibil fără noi tehnologii”, a declarat Dirk Pergoot, şeful Companiei de infrastructură a porturilor din Bulgaria.

    Sistemul a fost construit în urma alocării de 4 milioane de euro în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!