• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lungul drum al curcanilor Mac și Cheese de la ferma din Ohio la Casa Albă din Washington

    agrointeligenta.ro

    În ciuda faptului că el îi numește pe toți ”Bob”, doi curcani crescuți la ferma lui Gary și Cole Cooper din Ohio, au devenit celebri peste noapte cu numele de Mac și Cheese. Este vorba despre cei doi curcani salvați de la sacrificare de președintele SUA Barack Obama care a respectat și anul acesta tradiția Casei Albe de Ziua Recunoștinței.

    La fel ca frații lor, cei doi curcani crescuți la ferma familiei Cole au fost hrăniți de mici doar cu cereale și au fost selectați pentru statura lor impozantă și greutatea perfectă. Totuși, înainte de a fi trimiși la Casa Albă, ei au făcut parte dintr-un lot mai mare, crescut anume să facă față ”provocării”. Fiind știut că curcanii sunt păsări care se sperie ușor, cei de la ferma Cooper sunt crescuți să nu se teamă de zgomote, de lume în jurul lor și nu opun rezistență atunci când sunt luați și ținuți în brațe. De altfel, au fost incidende când păsările au zburat de pe masă în fața președinților Reagan, Clinton și Bush.

    ”Ai spune că sunt proști, dar nu e așa. Când am făcut selecția, finaliștii parcă știau pentru ce îi studiez și au venit mai în față. Au fost bine pregătiți să fie blânzi. Orice incident care au putea să rănească stafful președintelui sau chiar pe acesta a fost evitat”, a declarat fermierul Cole Cooper presei americane.

    După selecție, cei doi curcani au fost bine spălați și uscați înainte de a se îmbarca într-o limuzină cu șofer care i-a adus la Washington. În Capitala SUA, păsările au fost cazate la unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din oraș – Willard.

    B3aufVRIcAAW44f

    Cele două păsări au ieșit din ou pe 7 iulie și sunt din rasa americană de curcani albi cu pieptul lat.

    US-POLITICS-THANKSGIVING-TURKEY PARDON- US-POLITICS-THANKSGIVING-TURKEY PARDON-


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM