• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dosar la DNA pentru un fermier care și-a falsificat autorizația de mediu pentru a lua subvenții

    Oana Timar – Agrointeligența

    Dosar la DNA pentru un fermier care și-a falsificat autorizația de mediu și actele pentru platforma de gunoi. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În cursul anilor 2017, 2018 și 2020, în contextul efectuării unor controale de către inspectorii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), inculpatul ar fi prezentat acestora mai multe documente false (autorizație de mediu și un contract de comodat având ca obiect o platformă de gunoi) din care reieșea faptul că fermierul îndeplinea condițiile de eligibilitate referitoare la protecția mediului.

    Acționând în această manieră, inculpatul ar fi obținut suma totală de 2.919.296 lei, reprezentând fonduri nerambursabile, remise acestuia în contextul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri, în România.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată mai sus.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Românii cu datorii la ANAF de peste 1.200 de lei – pe ”lista rușinii” făcută publică la nivel de județ O primărie s-a apucat să cultive cartofi pentru a le asigura elevilor din comună o masă caldă Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină