• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Petre Mihăiță estimează că va avea soia de peste 5 tone la hectar cu ajutorul Plyaminol și Boron Extra

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Soia este o cultură tot mai prezentă în țara noastră. Avantajele pe care le are fermierul vin din valorificarea facilă a producției. Petre Mihăiță a sesizat atuurile acestei culturi și a decis să mizeze pe soia, dar și pe produse din portofoliul Agro-Est Muntenia. Acestea ajută soia să depășească perioadele de stres și contribuie la o producție ridicată.

    Petre Mihăiță lucrează 600 de hectare în Urleasca, județul Brăila, alături de familia sa. De 18 ani s-a apucat de agricultură, iar printre culturile de care are grijă este și cea de soia. În acest an, însămânțatul a avut loc la finalul lunii aprilie, în condiții de climă excelente, cu precipitații la un nivel potrivit.

    Apoi, precipitațiile au fost scăzute în zona sa. Din fericire, Petre Mihăiță are un sistem de irigații, care-l ajută enorm. “De când a venit seceta, am inceput să irigăm 24 de ore din 24, continuu. După primul erbicid aplicat în stadiul de 2-3 frunze, am venit la 14 zile cu Plyaminol, după circa o săptămână, 10 zile, efectul cum planta a explodat, să zic așa, în vegetație”, a explicat fermierul brăilean.

    Caracteristici Plyaminol

    – Biostimulator performant și versatil, care scoate cultura din stres
    – Este recomandat în toate culturile și etapele de vegetație
    – Favorizează dezvoltarea plantelor și obținerea de producții ridicate
    – Doza recomandată: 1-1.5 l / ha

    Plyaminol este un produs-vedetă din portofoliul Agroest Muntenia. “El ajută foarte mult la intensificarea fiziologiei plantelor, scoate planta din stres, stresul hidric, termic, după căderea de grindină sau fitotoxicitate. Acest produs a fost aplicat la această cultură în doză de 1.2 l / ha”, a spus Valentin Baltă, reprezentantul Agroest pe zona Brăila.

    Următorul tratament făcut de Petre Mihăiță a avut loc în mometul când soia a început să înflorească. A fost aplicat Boron Extra, tot de la Agroest Muntenia, într-o doză de 2 litri la hectar. Efectele s-au văzut rapid. Înflorirea a fost foarte bună la cultura de soia. “Borul din componența produsului Boron Extra, ca beneficiu, ajută la sporirea fructificației și înfloririi. El, la plantele oleaginoase, mai crește și conținutul de ulei în păstaie, în bob. În acest produs se mai găsește și azot în proporție de 5%, creând un mix eficient pentru culturile oleaginoase, respectiv, de față, soia”, a completat Valentin Baltă.

    Caracteristici Boron Extra

    – Fertilizant foliar, care conține bor, molibden și azot
    – Îmbunătățește unii indici de calitate ai recoltei
    – Stimulează producerea de polen
    – Se recomandă aplicarea la temperaturi sub 24 grade Celsius

    Tratamentele făcute cu Plyaminol și Boron Extra au făcut minuni în sola de 54 de hectare de soia, producția estimată fiind în jurul a 5 tone / ha. Toate detaliile despre Plyaminol și Boron Extra, dar și despre celelalte produse din portofoliul Agroest Muntenia pot fi comandate din magazinul online www.hectarul.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!