• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tânărul Adrian Grigore a rămas alături de părinți pentru a dezvolta ferma familiei

    Ionela Lucaci – Agrointeligența

    Adrian Grigore este producător de legume în localitatea Brezoaele, Dâmbovița. Recent, acesta a primit în câmp vizita Danei Constantinescu, realizatoarea rubricii ”În Grădina Danei” din cadrul emisiunii Agrostrategia, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO. În exclusivitate pentru emisiunea de la TVR 1, tânărul fermier a vorbit despre recolta din acest an, dar și cum a ajuns să dezvolte afacerea familiei în agricultură.

    Adrian Grigore a declarat în cadrul interviului că tot ce face, face în familie. Lucrează alături de cei apropiați lui, pasiunea față de agricultură fiindu-i insuflată de către părinți, încă de la o vârstă fragedă. În momentul de față este determinat să își dezvolte afacerea din punct de vedere a utilajelor, pentru a-i face lui, dar și familiei, munca mai ușoară. „Anul acesta lucrăm 30 de hectare de cartofi, ne-am extins puțin datorită utilajelor performante care au apărut în ziua de astăzi, și din lipsa oamenilor, ne-am dotat foarte mult tocmai pentru a nu mai ridica noi saci de 40 de kg, totul se face numai automatizat”, a explicat fermierul.

    Citiți și: Cultivarea cartofilor în paie – metoda pas cu pas

    Recoltarea mecanizată a cartofilor în câmp

    Adrian Grigore muncește alături de părinți

    Fermierul povestește că de mic copil i-a plăcut să își ajute părinții în câmp, iar dorința și sprijinul familiei l-au determinat să rămână în mediul rural și să se extindă în agricultură. „M-a atras agricultura, ce au făcut mama și tata, așa am rămas la țară (..) De la 7 ani îmi ajut părinții. (…) Îți trebuie multă dorință pentru a reuși. Dacă dorința este mare, poți reuși. Vreau să mă extind anul acesta și să accesez fonduri europene, să iau un tractor mai performant și o combină pe două rânduri”, a povestit cultivatorul de legume care a absolvit o facultate de specialitate pentru a face pasul la agricultura profesionistă din toate punctele de vedere.

    În ciuda impedimentelor și a descurajărilor, familia Grigore a reușit să obțină o finanțare de peste 10.000 de euro pentru a-și dezvolta din punct de vedere tehnologic afacerea, chiar dacă era la început de drum. „Toată lumea mă dădea înapoi să nu fac proiect că o să am probleme, că o să vină peste mine. Au venit în control, m-au găsit în regulă, le-am prezentat toate utilajele pe care le-am cumpărat, nu au fost niciun fel de probleme”, a povestit tânărul fermier care a accesat fonduri europene atât prin Instalarea Tânărului Fermier, cât și printr-un GAL (Grup de Acțiune Locală).

    O primă sortare a cartofilor se face direct în câmp, la recoltare

    Prețul cartofului, de la 2 lei kilogramul. Producția e mai mică în acest an

    Legumele produse de Adrian Grigore și de familia sunt valorificate angro sau către marile magazine. Indiferent de destinație, toată producția este atent sortată pe dimensiune și grade de calitate, în funcție de care se stabilește și prețul final de vânzare.

    „Producția ajunge zilnic în supermarketuri. Marfa din câmp ajunge acasă, prima oară se sortează pe dimensiuni, se curăță de pământ și apoi o ambalăm. Anul acesta a fost unul foarte dificil din cauza vremii și din acest motiv prețul este ridicat. Aș spune că față de anul trecut este o diferență foarte mare, noi acum avem o producție în jur de 35 – 40 de tone de cartofi pe hectar. Am avut probleme cu un soi de cartofi – cu Arizona, și a scăzut producția. Prețul la acest moment este de aproape 2 lei la piața liberă, adică, cartoful nesortat, direct din câmp”, a mărturisit producătorul de legume.

    Întrucât producția tânărului fermier ajunge în farfuriile multor români, calitatea și siguranța față de consumator sunt o prioritate pentru acesta. „Nu merg pe produse chimice. Gunoi de grajd în primăvară sau în toamnă sau produse pe bază naturală, facem analiza cartofului”, a menționat fermierul.

    În afară de cartofi, tânărul fermier Adrian Grigore mizează și pe cultura de varză. Răsadurile se plantează acum în câmp, iar recoltarea se va face în toamnă.

    În Grădina Danei, TVR 1. Cultura de cartofi. Afacerea cu pepeni în cooperativă


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha APIA – plată urgentă pentru ANT la hectar și animale. Scenariu pentru ministrul Barbu