• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu – primul mesaj pentru fermieri!

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis primul mesaj pentru fermieri, dar și pentru toți cei care lucrează în agricultură. Noul șef al MADR a mărturisit ce cuvinte ale unui tânăr fermier i-au rămas în suflet.

    ”Am depus, astăzi, jurământul cu gândul la voi toți, cei alături de care am pornit pe acest drum, fermieri, procesatori, tineri care lucrează în agricultură, atât cei din țară cât și de peste hotare și care vor să se întoarcă acasă! În slujba voastră și pentru dezvoltarea și protejarea agriculturii românești îmi voi pune toată experiența, puterea de muncă și de a negocia, precum și dorința ca produsele românești să fie cât mai prezente în toate supermarket-urile, magazinele și casele românilor”, a declarat astăzi, joi – 15 iunie, Florin Barbu imediat după ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Cotroceni.

    ”Numai împreună vom învăța să „Cumpărăm românește” și să iubim, din nou, tot ceea ce este al nostru: tradiții, obiceiuri, preparate autohtone, fructele și legumele noastre cu gust provenite din culturile irigate cu apă gratuită. Nu promit că o să fie totul lapte și miere, dar mă bucur că am contribuit la adoptarea Legii Laptelui prin care promovăm laptele și produsele din lapte obținute pe plan local Și vă pot garanta că îi voi sprijini și proteja și pe apicultorii români”, a mai transmis noul ministru al Agriculturii.

    Florin Barbu a făcut referire și la un moment important pentru el, cel în care un tânăr fermier i-a mărturisit ce îl determină să lucreze pământul. ”Un tânăr fermier mi-a spus odată aceste cuvinte, care mi-au rămas în suflet: Noi muncim pământul acesta, nu ne oprim când obosim, ne oprim când terminăm tot ce avem de făcut! Așa vom face!”, a promis Barbu.

    În finalul mesajului, noul șef al MADR a mulțumit tuturor: ”familiei mele, prietenilor, colegilor de partid, colegilor parlamentari, primari, fermieri si procesatori, pentru susținere”. ”Eu cred în voi toți și numai împreună putem să construim viitorul agriculturii românești și al României”, a încheiat Barbu mesajul cu care își începe mandatul de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    O primărie s-a apucat să cultive cartofi pentru a le asigura elevilor din comună o masă caldă Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte