• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu, eurodeputat: Am cerut CE resurse suplimentare pentru rezerva de criză în agricultură, în afara banilor PAC

    Roxana Dobre -

    Un nou sprijin financiar a fost solicitat la Comisia Europeană (CE). Eurodeputatul român, Dan Motreanu, a anunțat că a cerut Comisiei să se asigure că terenurile agricole rămân disponibile în principal pentru producția sustenabilă de alimente și furaje și a solicitat ca rezerva pentru situații de criză în agricultură să fie dotată cu resurse suplimentare în afara actualelor fonduri din Politica Agricolă Comună (PAC).

    Eurodeputatul român Dan Motreanu a anunțat astăzi, joi – 15 iunie că în plenul Parlamentului European a fost aprobat un proiect de rezoluție privind asigurarea securității alimentare și reziliența pe termen lung a agriculturii în UE. Potrivit europarlamentarului român, proiectul a fost inițiat de PPE, grupul politic din care acesta face parte.

    ”PPE este și va rămâne apărătorul fermierilor și al comunităților rurale”, a subliniat Dan Motreanu în postarea sa de pe o rețea de socializare.

    Citiți și: Dan Motreanu, europarlamentar: A intrat în vigoare noul Regulament privind siguranța generală a produselor

    Plenul Parlamentului European a aprobat un proiect de rezoluție privind asigurarea securității alimentare și reziliența pe termen lung a agriculturii în UE

    Dan Motreanu a solicitat măsuri de protecție socială pentru a asigura accesul la alimente sănătoase, mai ales în cazul gospodăriilor cu venituri mici

    Oficialul european a subliniat că războiul declanșat de Rusia în Ucraina a agravat o situație deja dificilă în sectorul agroalimentar. ”Deși disponibilitatea alimentelor nu este în pericol în UE, accesibilitatea alimentelor reprezintă o problemă reală pentru gospodăriile vulnerabile, din cauza inflației”, a arătat eurodeputatul român.

    Acesta a dezvăluit că în dezbaterile din comisiile de specialitate, a solicitat luarea unor măsuri adecvate de protecție socială și existența unor plase de siguranță pentru a asigura accesul tuturor la diete sănătoase, cu o atenție specială gospodăriilor cu venituri mici.

    Citiți și: Dan Motreanu anunță un vot important privind asigurarea securității alimentare în UE

    Se cere un nou sprijin financiar pentru a asigura securitatea alimentară a Europei

    Europarlamentarul român, Dan Motreanu, a mai informat că prin rezoluția adoptată, s-a solicitat UE să își întărească securitatea alimentară, prin reducerea dependenței de importurile din afara UE.

    ”Considerăm că măsurile temporare de sprijinire a agricultorilor din UE trebuie menținute în cazul în care invazia rusă în Ucraina continuă.  Am subliniat necesitatea de a identifica un nou sprijin financiar pentru a asigura securitatea alimentară a Europei. Invităm Comisia Europeană să prezinte un plan strategic pentru a asigura securitatea alimentară pentru UE, plan care ar putea include folosirea stocurilor strategice de alimente”, a mai punctat Dan Moteranu.

    Acesta a transmis să prin aceeași rezoluție se cere Comisiei să identifice sectoarele cele mai afectate de criză și să ia toate măsurile necesare pentru a acorda sprijin urgent și substanțial.

    ”Solicităm Comisiei să se asigure că terenurile agricole rămân disponibile în principal pentru producția sustenabilă de alimente și furaje, deoarece acestea contribuie la conservarea biodiversității și, simultan, și la securitatea alimentară. Solicităm ca rezerva pentru situații de criză în agricultură să fie dotată cu resurse suplimentare în afara actualelor fonduri din Politica Agricolă Comună (PAC)”, a mai arătat Dan Motreanu.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece Așa, da! O primărie îi scutește pe fermieri de impozitul pe teren și a redus cu 50% impozitul la utilaje agricole Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI

    Ultimele știri

    Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius