• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Furtunile au făcut ravagii! Culturi distruse de grindină în mai multe județe

    Violina Gorcinschi-Jitaru -

    În România, s-a deschis sezonul vijeliilor care au efecte devastatoare asupra culturilor. Furtunile au făcut, recent, ravagii în cea mai mare parte a țării noastre, a transmis Realitatea Plus. Grindina a produs pagube însemnate asupra culturilor oamenilor, care s-au trezit cu apă de zeci de centimetri în beciuri. În plus, vânturile puternice au distrus plantații și pomi. În sudul țării, vremea extremă a afectat 6 județe.

    Aproape toată țara a avut de suferit din cauza furtunilor recente. Vântul a bătut cu putere în mai multe regiuni, iar vijeliile și căderea de grindină au produs daune în culturile oamenilor. În Olt, oamenii și-au întrerupt activitățile gospodărești și s-au refugiat în case de furtuna care a adus grindină.

    o furtuna pe un camp
    Vântul, ploile și grindina au produs pagube însemnate culturilor (foto: cbc.ca)

    Furtunile au făcut ravagii în majoritatea zonelor României

    Ploile au făcut prăpăd și în Buzău, iar la Vâlcea a plouat cu grindină. Locuitorii din Craiova au postat pe internet imagini cu furtuna puternică, vremea capricioasă făcându-se simțită și în Dolj.

    Nu numai oamenii din sate au avut de suferit. Și în Capitală vântul a suflat cu putere. Mai mulți copaci s-au prăbușit și alții au fost chiar smulși din rădăcini. În Vrancea și Cluj, câteva drumuri au fost blocate după ce arborii au fost smulși din pământ și au căzut pe șosea, la fel și la Turda.

    Se pare că situația meteorologică va fi din ce în ce mai instabilă odată cu creșterea temperaturilor, au afirmat meteorologii. Conform acestora, este normal să apară furtunile de vară, iar grindina și vijeliile recente abia au deschis sezonul.

    Alerte meteo ridicate de ANM

    Ieri, pe 20 mai, Agenția Națională de Meteorologie a emis mai multe alerte prin care se anunțau furtuni. S-a emis un Cod Galben, valabil până la 20:30 în mai multe localități din județul Suceava, cu descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici și averse care local ar fi acumulat 20 l/mp.

    Până la ora 17:40, a fost Cod Galben de descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local ar fi acumulat 15…20 l/mp și intensificări ale vântului în județele: Olt, Dolj, Mehedinți, Bacău, Suceava, Galați, Neamț și Vrancea.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Cel mai mare producător de cârnați din Germania închide o fabrică în Brandenburg și disponibilizează 500 de angajați Un militar a obținut ilegal fonduri destinate tinerilor fermieri. Angajați ai AFIR, complici! Un fermier a cerut subvenții APIA pe terenuri deținute de Hidroelectrica