• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ștefania Radu, tânără legumicultoare: „Tot mai mulți prieteni au decis să lase agricultura și să plece la oraș”

    Denisa Gelatu – Agrointeligența

    Tânăra Ștefania Radu din Colibași, județul Giurgiu, a ales să continue munca părinților săi în solarul de legume. Deși o tradiție a locului, activitatea de cultivare a legumelor este tot mai puțin atractivă pentru tânăra generație care lasă în urmă agricultura pentru un trai mai ușor la oraș.

    Ștefania Radu, legumicultoare, a fost invitată joi, 9 martie, la rubrica „În grădina Danei” realizată de Dana Constantinescu în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1. Tânăra a vorbit despre culturile de legume ale familiei sale, dar și despre dificultățile vieții de la țară.

    Pasiunea pentru cultivarea pământului i-a fost insuflată Ștefaniei de către părinți. Aceasta spune că nu s-a gândit să plece la oraș, ci își dorește să fructifice ce a învățat de la părinți.

    „Cultivăm și în solarii, cultivăm și în câmp. În solarii cultivăm roșii, castraveți, ardei, salată, gulii. Am început cu semănatul în luna februarie, în următoarele zile le plantăm, iar pe undeva prin luna aprilie urmează recoltatul”, a spus Ștefania Radu într-un interviu realizat de Ana Andrei, reporter ”În Grădina Danei”.

    Ștefania Radu, alături de Ana Andrei, reporter ”În Grădina Danei” (în fiecare joi, de la 10:30, pe TVR 1)

    Întrebată cât este de costisitor să întrețină 1.ooo de metri pătrați de solar, aceasta a preciza că există costuri ridicate, mai ales iarna când plantele au nevoie de căldură și de o temperatură constantă.

    „Este destul de costisitor, mai ales acum pe perioada de iarnă când trebuie să le asigurăm și o temperatură optimă. De curând am investit într-o centrală termică pe ulei ars. Aceasta a costat în jur de 30.000 de lei. Sperăm să ieșim mult mai din timp cu cultura, având temperatură mai ridicată și plantele ar trebui să se miște mai repede ”, a mai transmis tânăra legumicultoare.

    Gulia, o cultură nouă în solarul familiei

    Din dorința de a diversifica oferta de legume, Ștefania Radu și familia sa au decis să cultive și gulii în solar. Anul acesta este cea de-a doua cultură de gulii înființată, iar până acum tehnologia de cultivare nu a ridicat probleme speciale.

    „La capitolul gulii suntem cumva începători. Este a doua cultură pe care o vom avea. Le semănăm în alveole cu turbă umezită, boabă cu boabă, undeva la o lună de zile urmează plantarea și la un interval de 30-40 de zile urmează recoltarea. Am învățat că guliilor le place căldura și umiditatea”, a precizat Ștefania Radu.

    Recolta din solariile unde cultivă legume Ștefania Radu este comercializată prin intermediul unei cooperative. În prezent facem parte dintr-o cooperativă. Acolo am dus marfa anul trecut. Am fost mulțumiți, pentru că nu a trebuit să mai pierdem timpul prin angro. Așa de acasă e mult mai ușor” , a menționat tânără din Colibași, județul Giurgiu.

    Tinerii legumicultori, atrași de viața de la oraș

    Ștefania Radu a spus cu regret că prietenii și colegii săi au decis să lase agricultura și să plece la oraș. Însă, cu zâmbetul pe buze tânăra a declarat că ea a rămas în localitate să își ajute părinții și să fructifice ce a învățat de la ei.

    „Din păcate tot mai mulți colegi, prieteni de-ai noștri aleg să lase agricultura și să se îndrepte spre orașe, însă noi am preferat să rămânem aici cu părinții și să fructificăm ce am învățat. Pe viitor noi așteptăm ce se întâmplă în jurul nostru și vom pune în practică ce dă roade, a spus Ștefania Radu la „În grădina Danei”, realizată de Dana Constantinescu și pe care o puteți urmări în fiecare joi, de la ora 10:30, pe TVR 1. 


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha