• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petre Daea: Cerealele importate din Ucraina respectă parametrii de calitate

    Oana Timar -

    Cerealele importate din Ucraina respectă parametrii de calitate, cele 8.500 de probe prelevate de ANSVSA dovedind acest lucru, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

    Aflat astăzi, vineri – 3 martie, la Iași, ministrul Daea a declarat că Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) veghează în permanenţă asupra calităţii produselor care intră pe teritoriul României.

    ”Am vorbit aseară cu preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare. Spunea că cele 8.500 de probe prelevate din produsele care au intrat în România, toate aceste probe nu au prezentat depăşiri de parametri. Sunt produse destinate consumului uman şi consumului de furaje. Autoritatea urmăreşte zilnic şi face control atât prin prelevare de probe în vamă cât şi la destinaţie, ştiind unde ajung cerealele sau celelalte furaje”, a declarat Petre Daea, citat de Agerpres.

    România, afectată de importurile de cereale și oleaginoase din Ucraina (foto: puterea.ro)

    Petre Daea: ”Am solicitat comisarului să activeze rezerva de criză”

    Ministrul Agriculturii a explicat că actualul conflict militar din Ucraina a creat probleme fermierilor români, întrucât cantităţi mari de cereale au ajuns în România pe culoarul de solidaritate.

    ”Noi am făcut demersurile necesare. În întâlnirea pe care am avut-o cu comisarul european pe probleme de agricultură am stăruit asupra acestei situaţii. Împreună cu alte state, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria, am prezentat o informare în Consiliul de Miniştri cu situaţia care există. Am solicitat comisarului să activeze rezerva de criză, astfel încât să ajutăm fermierii pentru a trece peste acest moment dificil. Nu este uşor de realizat. Până la următoarea şedinţă a Consiliului de Miniştri sper să avem un răspuns din partea Comisiei Europene”, a explicat ministrul Petre Daea.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Așa, da! O primărie îi scutește pe fermieri de impozitul pe teren și a redus cu 50% impozitul la utilaje agricole Cadastru gratuit 2026. Documente necesare pentru intabularea gratuită a unui teren sau a unei case

    Ultimele știri

    Un militar a obținut ilegal fonduri destinate tinerilor fermieri. Angajați ai AFIR, complici! Un fermier a cerut subvenții APIA pe terenuri deținute de Hidroelectrica Emmanuel Macron: ”Franța votează împotriva Mercosur!”. Se sucește președintele României, Nicușor Dan?