• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Grâul continuă să se ieftinească. A ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 5 săptămâni pe piața americană

    agrointeligenta.ro

    Prețul grâului la Bursa de la Chicago a continuat să scadă luni, pe fondul preţurilor mici oferite la grâul din Rusia şi alte state din bazinul Mării Negre, astfel că pe ansamblul lunii februarie se prefigurează cea mai amplă depreciere a prețurilor înregistrată după luna noiembrie, transmite Bloomberg.

    În jurul orei 12.03 GMT, cotaţia grâului la Chicago Board of Trade a scăzut cu 0,5% până la 7,17 dolari per bushel, cel mai scăzut nivel din ultimele cinci săptămâni, ceea ce prefigurează o cădere de 6% pe ansamblul acestei luni, potrivit Agerpres.

    Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, este aşteptată să anunţe exporturi record în a doua jumătate a sezonului, în timp ce Ucraina vrea să prelungească acordul privind exporturile de cereale din Marea Neagră pentru un an.

    „Grâul este supus la noi presiuni în jos din partea ofertelor mici de preţ pentru grâul rusesc pe pieţele de export precum şi de pe urma prognozelor meteo care arată precipitaţii în cursul acestei săptămâni în zona de câmpie din SUA”, spune Matt Ammermann, manager de risc la StoneX, adăugând că grâul rusesc a câştigat mai multe licitaţii organizate recent la nivel internaţional, precum cea de săptămâna trecută din Egipt, şi ar putea fi oferit din nou la preţuri mici la licitaţiile care vor avea loc săptămâna aceasta, cum este cazul celei din Turcia.

    Citiți și: Strategia unui director de cooperativă pentru a asigura membrilor cel mai bun preț pentru recoltă

    Se așteaptă prelungirea acordului pentru exportul cerealelor din Ucraina

    Traderii aşteaptă să vadă dacă va fi extins acordul privind exporturile de cereale din Marea Neagră, ceea ce va permite exportul de cereale din Ucraina. Acest acord, care a crescut concurenţa în rândul furnizorilor de grâu şi porumb, expiră în luna martie. Procesul de negociere pentru extinderea acordului a început deja.

    „Există sentimentul pe piaţă că acordul va fi prelungit în condiţiile în care China este cel mai mare importator de cereale care utilizează acest canal”, a spus Ammermann.

    Pe de altă parte, cotaţiile la soia boabe şi porumb nu au înregistrat modificări semnificative, fiind susţinute de îngrijorările privind pagubele provocate de secetă culturilor din Argentina.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual”