• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Egiptul spune că vrea cereale românești, dar a cumpărat porumb direct din Ucraina

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Una spun și alta fac! Oficialii egipteni au declarat că își doresc să crească importul de cereale românești. În același timp, însă, preferă să achiziționeze direct porumb din Ucraina.

    Agenția de stat pentru achiziții alimentare din Egipt, GASC, a achiziționat 60.000 de tone de porumb din Ucraina, în cadrul unui acord direct. Porumbul trebuie livrat din a doua jumătate a lunii februarie și începutul lunii martie, potrivit APK-Inform, agenție de analiză și informații pentru domeniul agricol, cu referire la date colectate de la operatorii din piață.

    Porumbul din Ucraina a fosta achiziționat în două loturi la prețul de 308 dolari pe tonă

    Potrivit datelor oferite de traderi, porumbul din Ucraina a fost achiziționat în două loturi de câte 30.000 de tone fiecare de la operatorul Egyptian African Co, la un preț de 308 dolari pe tonă FOB, prețuri actuale din piață, plus 15 dolari pe tonă de marfă (total 323 dolari pe tonă CFR – Code of Federal Regulations).

    Aprovizionarea cu porumb trebuie efectuată în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lunii februarie și începutul lunii martie a anului curent.

    Egiptul s-a aprovizionat în acest an și cu 50.000 de tone de porumb furajer din România

    Amintim că Egiptul și-a arătat interesul și pentru cerealele românești, după cum au arătat responsabilii egipteni în cadrul vizitei pe care premierul Nicolae Ciucă a făcut-o la Cairo, în perioada 4-5 februarie.

    Egiptul a anunțat că vrea să importe mai multe cereale din România, iar la schimb poate intensifica exportul de îngrășăminte chimice pentru fermierii români.

    Autoritatea Generală pentru Aprovizionarea cu Produse de Bază (GASC) din Egipt a finalizat o licitație de porumb lansată în luna ianuarie a anului 2023. În cadrul licitației, GASC a rezervat 50.000 de tone de porumb furajer de origine România.

    Cantitatea de cereale care urma să ajungă în Egipt urma să fie livrată de Ameropa la un preț de 339 dolari/tonă CIF Egipt, iar, potrivit informațiilor, prețul pentru porumbul românesc nu a fost cel mai mic din ofertele primite de egipteni.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual”