• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Programul Rabla Local: 3.000 de lei pentru fiecare mașină casată, fără obligația de a cumpăra una nouă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Programul Rabla Local 2023, prin care pot fi casate maşini mai vechi de 15 ani fără obligaţia achiziţionării uneia noi, va începe în luna martie.

    Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat ieri, joi – 2 februarie, într-o deplasare la Bistriţa, că programul Rabla Local va demara în luna martie. Numărul de beneficiari pe fiecare unitate administrativ-teritorială va fi stabilit în funcţie de populaţie.

    Rabla local 2023: alocare de 240 de milioane de lei

    Programul a fost discutat de ministru în cadrul unei întâlniri avute cu primari din judeţul Bistriţa-Năsăud iar conform ministrului, subvențiile vor fi virate în conturile primăriilor în proporție de 80%.

    ”Am discutat în mod special despre Rabla local, program care are o finanţare de 240 milioane de lei şi care va permite scoaterea din circulaţie a în jur de 100.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani. Aici ne bazăm pe sprijinul autorităţilor locale, noi vom vira banii pentru aceste subvenţii în contul primăriei în proporţie de 80%, adică 2.400 lei din 3.000 lei se vor asigura din fondurile AFM, 600 lei o să fie contribuţia primăriei”, a punctat Tanczos Barna.

    Rabla local 2023: Plată de 3.000 de lei pentru fiecare mașină casată

    Prima din cadrul programului Rabla local 2023 se va ridica la 3.000 de lei, iar proprietarii mașinilor casate nu vor fi obligați să cumpere altele noi. Practic, suma le va fi achitată direct, nu va mai fi sub formă de voucher.

    Conform lui Tanczos Barna, în fiecare Unitate Administrativ Teritorială va fi stabilit un număr maxim de beneficiari în funcţie de populaţia fiecărei comune, fiecărui oraş, fiecărui municipiu.

    ”Vom face, astfel, o defalcare matematică a numărului de 100.000 de autoturisme la nivelul fiecărui judeţ, fiecărui UAT şi vom porni programul în cursul lunii martie, aşa am stabilit cu autorităţile locale reprezentate de asociaţiile oraşelor, municipiilor şi comunelor”, a spus Tanczos.

    Ghidul pentru Rabla local – lansat în maxim 2 săptămâni

    Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a promis că ghidul pentru programul Rabla Local va fi publicat în curând și va fi supus consultării publice în cel târziu două săptămâni. În această perioadă se lucrează  şi la sistemul informatic pentru ”Rabla local”.

    Rabla Local este un program separat față de cele două deja cunoscute Rabla Clasic, prin care pot cere bani de la stat pentru înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante, și Rabla Plus, destinat cumpărării de mașini electrice sau hibride.

    Ce mașini pot fi casate prin Rabla Local 2023

    Potrivit ghidului de finanțare a programului, ce se regăsește în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.261/2022, cei care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 de lei, fără să li se ceară explicații cum vor cheltui banii. La casat vor putea fi duse mașini mici, microbuze și chiar autoutilitare sau autospeciale ușoare.

    Cei interesați să caseze mașinile vechi vor trebui să se adreseze primăriei din localitatea de domiciliu, primăriile urmând să-și recupereze o parte din sumele plătite celor ce au casat mașina de la autoritățile de mediu, prin depunerea unor cereri de finanțare.

    Laurențiu-Adrian Neculaescu, preşedintele AFM, a recomandat eventualilor beneficiari să verifice dacă UAT-urile pe raza cărora domiciliază participă în program și să nu caseze autovehiculul înainte, deoarece în program se încadrează doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual”