• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce se mai aude despre fondurile europene și noul PNDR. Ministrul Daniel Constantin: ”Nu am primit încă observațiile de la Comisia Europeană”

    agrointeligenta.ro

    Fondurile europene pentru agricultură ar putea lua calea fermelor românești cât de curând, este optimist ministrul Daniel Constantin, care recunoaște încă că Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 este încă sub lupa Comisiei Europene.

    Demnitarul spune că până acum nu au fost multe observații venite de la Bruxelles și că au avut loc doar ”discuții neoficiale”. Astfel, OK-ul final va fi dat de noua echipă, cea condusă de comisarul european Phil Hogan.

    ”Nu am primit încă observațiile de la Comisie. Este o chestiune de zile. Nu sunt foarte multe observații. Până acum au fost doar discuții neoficiale. CE o să transmită observațiile oficiale pe care o să le asumăm. Sper să avem cât mai repede răspunsul ca să putem să dăm drumul la măsuri”, a declarat Daniel Constantin pentru Agerpres.

    Ministrul agriculturii a adăugat și că vrea să deschidă cât mai repede măsura de finanțare a mediului rural. ”Cum a fost măsura 322 din actualul PNDR. Avem în continuare nevoie de canalizare, de apă, de drumuri, care trebuie făcute cât mai repede. Vrem să dăm drumul la cele 370 de milioane de euro pentru organizațiile de udători ca să înceapă reabilitarea sistemelor de irigații. Sunt condiții mult mai bune și fermierii așteaptă să deschidem măsura de investiții în exploatații agricole, măsura 121. Acolo finanțările pot ajunge și până la 90% parte nerambursabilă și atunci de aceea cred că nu s-au îngrămădit foarte tare la măsura pe care am deschis-o în luna mai, pentru că așteaptă noul PNDR cu condiții mult mai relaxate”, a încheiat Daniel Constantin.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha