• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O navă încărcată cu cereale din Ucraina a eșuat în Canalul Suez

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    O navă încărcată cu mii de tone de cereale din Ucraina a eșuat în Canalul Suez, însă a fost repusă în starea de plutire astfel încât traficul prin canal nu a suferit modificări.

    Cargoul care transporta cereale din Ucraina spre China a eşuat, luni – 9 ianuarie, în Canalul Suez, însă a fost la scurt timp redresat.

    Nava care transporta aproximativ 66.000 de tone de cereale a fost rapid redresată

    Autorităţile au reuşit ranfluarea navei, iar traficul nu a avut de suferit, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

    ”M/V Glory a eşuat în timp ce se alătura unui convoi spre sud în apropiere de Alaqantarah. Remorcherele Autorităţii Canalului Suez încearcă în prezent ranfluarea sa”, a anunţat iniţial agentul maritim norvegian Leth pe Twitter. La scurt timp, acesta a transmis că nava a fost repusă pe linia de plutire.

    Autoritatea Canalului Suez a specificat că acest incident era ”puţin susceptibil să întârzie traficul” prin canal.

    Nava era încărcată cu porumb ucrainean

    Nava, sub pavilion al Insulelor Marshall, plecase din portul ucrainean Cernomorsk la 25 decembrie cu destinaţia China, cu o încărcătură de 65.970 tone metrice de porumb, potrivit Centrului Comun de Coordonare (JCC) care supervizează exporturile de cereale din Ucraina.

    JCC – care include reprezentanţi ai ONU, Turciei, Ucrainei şi Rusiei – a precizat că nava primise autorizaţia să îşi continue deplasarea din Istanbul după o inspecţie efectuată la data de 3 ianuarie.

    Canalul Suez este una din cele mai aglomerate căi maritime din lume şi ruta cea mai scurtă de transport între Europa şi Asia.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan