• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier condamnat la închisoare după ce a încercat să obțină fonduri europene cu acte false

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un tânăr fermier a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi, după ce ar fi prezentat mai multe documente falsificate pentru fonduri europene achitate prin AFIR.

    Conform unui comunicat, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unui inculpat, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

    – folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
    – fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
    – instigare în forma participației improprii la fals intelectual,
    – fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
    – instigare în forma participației improprii la fals intelectual.

    În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În perioada 2016 – 2021, în contextul derulării proiectului ,,Instalarea tânărului fermier”, inculpatul ar fi prezentat la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Giurgiu mai multe documente falsificate (facturi, raport execuție, etc.) în scopul îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.

    Aceste demersuri ar fi avut ca efect aprobarea finanțării și implicit obținerea pe nedrept de către inculpat a unor fonduri nerambursabile în valoare 181.560 lei.

    În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.

    Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Adunații Copăceni sau în cadrul Primăriei Singureni, județul Giurgiu.

    Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Giurgiu.


    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Fertilizarea cu cupru – Ce face diferit gluconatul de cupru în plantă Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Subvenția APIA pentru viței. Plata pe cap de tăuraș la îngrășare Grupul IulianCântar. Două branduri puternice pe piața agricolă din România: IulianCântar și SILOBAG România Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi