• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Latifundiarul Ștefan Poienaru, condamnat la un un an de închisoare cu suspendare. La mijloc se află un litigiu pe un teren agricol

    agrointeligenta.ro

    Unul dintre cei mai bogați fermieri ai României, Ștefan Poienaru a fost condamnat  la 1 an de închisoare cu suspendare pentru nerespectarea unei hotărâri judecatoreşti emisă anterior, pe un litigiu de proprietate. Decizia este definitivă şi irevocabilă.

    Ştefan Poienaru va avea o perioadă de încercare de trei ani, timp în care va trebui să nu mai aibă niciun fel de abatere, pentru a scăpa de executarea acestei pedepse.

    Condamnarea primită de Poienaru este prima de acest fel din agricultura românească, unde sunt reclamate frecvent  încălcări de proprietate. Mai exact, procurorii de pe lângă Tribunalul Călăraşi au constatat că Ştefan Poienaru, în calitate de administrator la două societăţi, SC Agrofam Holding SA si SC Agrofam Prod SA, ambele din Feteşti, a refuzat, în formă continuantă, să pună în aplicare o sentinţă judecătorească definitivă, rezultată în urma unui proces civil prin care acesta era obligat sa ofere drept servitute unui drum care are acces în zona Balţii Ialomiţei pentru o alta societate, SC Agrozootehnica Pietroiu SA.

    Conflictul dintre Poienaru și Agrozootehnica a început pe 5 iunie 2013. Ferma vecină cu miliardarul român deținea în arendă 5.7771 hectare luate de la ADS în localitățile Borcea, Jegălia și Unirea din Călărași.  Pentru a-și exploata terenurile, accesul la terenuri se putea face doar folosind un drum de acces aflat pe suprafața concesionată de ADS către Poienaru. Pe 28 septembrie 2013, Agrozootehnica Pietroiu a obținut o decizie definitivă care îl obliga pe Poienaru să faciliteze accesul vecinilor la terenurile ce trebuiau lucrate, ceea ce latifundiarul nu a pus în aplicare.

    Potrivit Ziua Veche, pe numele lui Poienaru mai exista un dosar penal pentru vătămare corporală, iar o eventuală sentinţă defavorabilă lui l-ar trimite pe milionar direct dupa gratii. Jurnaliștii scriu că Poienaru a lovit intenţionat cu maşina un angajat al unei firme de pază, care nu-i permitea accesul pe un teren privat. Întreaga scenă a fost filmată şi depusă ca mărturie la dosarul cauzei.

    În afara acestor conflicte, Poienaru are mai multe procese cu APIA, institiție care a reușit, în premieră, executarea fermierului pentru că a exploatat ilegal o suprafață de 1.300 de hectare de teren agricol.

    Citește și:

    Lovitură fără precedent: Ştefan Poienaru, primul moşier executat de APIA

    Ștefan Poienaru a pierdut în instanţă 8.400 de ha de teren în Balta Ialomiţei

    Cum a luat latifundiarul Poienaru milioane de euro “pe blat” cu ADS şi APIA


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM