• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții pentru fermieri: Situația de la APIA, reglementată prin Ordonanță de Urgență

    agrointeligenta.ro

    Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă privind funcţionarea APIA, astfel încât toţi fermierii să poată primi în continuare subvenţiile care le revin, a anunţat, ieri, premierul Victor Ponta.

    Actul normativ ar urma să intre în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare.

    Victor Ponta i-a solicitat ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să elaboreze în cadrul MADR ordonanţa de urgenţă prin care să se reglementeze situaţia de la APIA.

    „Funcţionarii de la APIA au dat şase ani subvenţii într-un fel, în al şaptelea an le este frică să fie arestaţi. Deci, haideţi să elucidăm legea şi toţi, toţi agricultorii să primească subvenţiile!”, i-a cerut Ponta lui Daniel Constantin, informează Mediafax.


    Te-ar mai putea interesa

    Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro

    Ultimele știri

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe