• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Document MADR: Noua dată de referință pentru ANTZ bovine!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii pentru sectorul de creștere a vacilor va avea o nouă dată de referință începând din noua campanie de subvenții.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică cadrul legal pentru implementarea condițiilor obligatorii pentru acordarea subvențiilor din 2023 când va intra în vigoare noua Politică Agricolă Comună (PAC), care se va aplica în perioada 2023-2027. În proiectul de hotărâre de Guvern privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Național Strategic 2023 – 2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă şi de la bugetul de stat, este menționată oficial și perioada de referință pentru subvențiile pe cap de animal.

    Cum se vor plăti Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) din 2023

    Potrivit documentului citat, condițiile specifice de acordare a ANT în sectorul zootehnic sunt identice cu cele pentru acordarea plăților naționale directe complementare aferente anului 2013, cu excepția:

    a) perioadei de referință pentru ANT lapte prevăzut la art.1 alin. (5) lit. b) pct. (ii) (lapte de vacă-plată decuplată de producție, ANTZ 7  n.r) care a devenit anul 2018;
    b) datei de referință pentru ANT carne prevăzut la art.1 alin. (5) lit. b) pct. (iii) (carne de vită și mânzat-plată decuplată de producție, ANTZ 8  n.r), care a devenit 31 ianuarie 2018;

    Pentru perioada 2023-2027, cuantumul total al ajutoarelor naționale tranzitorii care pot fi acordate per sector nu poate depăși procentele prevăzute la art. 147 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2021/2115. Acestea prevede următoarele procente:

    Bugetul alocat ANT-urilor, atât în sectorul vegetal cât și cel zootehnic este de  903,8 milioane euro pentru perioada 20232027. 

    Fermierii trebuie să dețină per exploataţie cu cod ANSVSA, un efectiv de minimum 3 capete bovine, cu vârsta de minimum 16 luni, la data de referinţă 31 ianuarie 2018.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM