• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Secretul cașcavalului produs de măicuțele Mănăstirii Aninoasa: ”Folosirea rumegușului la afumare dă gustul inconfundabil pe care îl savurau și strămoșii noștri”

    agrointeligenta.ro -

    Bunătățile produse de maicile Mănăstirii Aninoasa sunt deja cunoscute în toată țara și nu numai, lăcașul de cult fiind printre puținele din România care își completează veniturile cu vânzări consistente de produse agroalimentare preparate după rețete vechi. Pe site-ul mănăstirii sau la târgurile tradiționale, brânzeturile mănăstirești, mierea bio sau sucurile de mere sau zmeură sunt la mare căutare.

    De comercializarea toate acestor delicatese se ocupă maica Ecaterina, care dezvăluie și care este secretul unic al cașcavalului mănăstiresc. ”Folosirea rumeguşului la afumarea caşcavalului, de asemenea, o metodă tradiţională, conferă produsului un gust inconfundabil, gustul pe care strămoşii noştri îl savurau prin munţi şi codri, ori prin satele româneşti. Căci păstoritul în particular şi zootehnia şi agricultura în genere sunt ocupaţii tradiţionale româneşti”, spun măicuțele despre cașcavalul de la Aninoasa.

    poze1 007 poze1 023 poze1 450Călugărițele sunt cele care prepară brânzeturile respectând vechile rețete de la stână. ”Nu degeaba Lucian Blaga identifica spaţiul carpato – danubiano – pontic cu spaţiul pastoral, mioritic. Spaţiul transhumanţei, în care ciobanii noştri pregăteau în aceleaşi ciubere, veşci şi crinte patriarhale pe care le folosim şi astăzi caşul şi caşcavalul savuros. La fel ca şi astăzi, în trecut, bacii şi băciţele frământau şi modelau caşul opărit, spre a-i da forma finală. Caşul feliat, scos din sedila curată, de asemenea tradiţională. Toate aceste particularităţi dau produsului calităţi specific româneşti, autohtone”, sunt prezentate brânzeturile produse de măicuțe. Dintre acestea, untul, telemeaua și cașcavalul au fost atestate ca produse tradiționale conform noii legislații.

    Împreună cu produsele mănăstirești, producătorii din județul Argeș au reușit deja să obțină un număr de 60 de atestate de produse tradiționale, conform noilor reglementări. Pe lista ultimelor delicatese recunoscute ca fiind autentic românești se află inclusiv țuica ”Ochii lui Dobrin” a argeșeanului Florescu Emil din comuna Cuca. Alături de alți cinci producători, acesta a primit sâmbătă atestatul direct din mâna ministrului Daniel Constantin în cadrul târgului „Zilele Argeșului și Muscelului” desfășurat în curtea instituției.

    tuica ochii lui Dobrin atesat traditionalFoto: MADR, Mănăstirea Aninoasa



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Așa, da! O primărie îi scutește pe fermieri de impozitul pe teren și a redus cu 50% impozitul la utilaje agricole Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble! Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri

    Ultimele știri

    Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius